În cursul zilei de 25 octombrie 2016, între orele 09.00 – 15.00, poliţişti locali din cadrul Serviciilor Inspecţie comercială şi Control protecţia mediului, în colaborare cu angajaţi ai Ministerului Transporturilor – Registrul Auto Român (R.A.R.), au desfăşurat o amplă acţiune de verificare a atelierelor de reparaţii şi dezmembări auto, care funcţionează pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Au fost verificaţi 16 agenţi economici, persoane fizice şi juridice, în ceea ce privește deţinerea autorizaţiei tehnice, respectarea domeniului de autorizare, deţinerea acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, respectarea regimului de colectare a deşeurilor.
În timpul controlului au fost depistate nereguli privind lipsa autorizaţiilor tehnice sau a acordului de funcţionare eliberat de primărie, nerespectarea domeniului de autorizare și a regimului de colectare a deşeurilor.
Pentru neregulile constatate, au fost încheiate 14 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în 5 cazuri dispunându-se suspendarea activităţii. Alte 7 procese-verbale de constatare au fost încheiate de către angajaţii R.A.R., în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată, ale Legii nr. 12/1990 republicată, ale H.C.L. nr. 150/2009, ale Legii nr. 211/2011 republicată, ale O.G. nr. 82/2000 aprobată prin Legea nr. 222/2003. De asemenea, au fost lăsate 9 invitaţii pentru prezentare la sediul R.A.R., în vederea începerii demersurilor necesare obţinerii autorizaţiilor tehnice.
Verificările au fost realizate pe toată raza municipiului – Oașului, Lombului, Soporului, cartierul Zorilor sau Iris. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la suma de 26.100 lei.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

