Distribuie articolul

Şase persoane din judeţul Cluj, cinci din comuna Baciu, între care trei copii, şi una din municipiul Turda, s-au intoxicat, în noaptea de duminică spre luni, cu gaz metan şi au fost transportate la spital, trasmite corespondentul Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că în primul caz, cauza intoxicării a fost montarea defectuoasă a unei centrale termice.

”În comuna Baciu s-au intoxicat cu gaz metan cinci persoane, membre ale unei familii, părinţii şi trei copii, care au fost transportate la spital. Erau conştiente în momentul intervenţiei echipajelor noastre şi reclamau dureri de cap şi greţuri. Cauza intoxicării este, din primele cercetări, montarea defectuoasă a unei centrale termice. Ulterior, s-a intervenit în municipiul Turda, unde o persoană a fost transportată la spital după ce ar fi stat o perioadă mai mare de timp cu aragazul pornit într-o încăpere neaerisită”, a spus Biriş.

Reprezentanţii ISU Cluj fac apel la populaţie să aibă grijă, în perioada sezonului rece, la modul în care fac foc la aragaz, să ia măsuri să nu lase focul nesupravegheat, să verifice instalaţiile de gaz şi centralele termice, pentru evitarea unor incidente similare.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: