Distribuie articolul

Am pariat pe victoria lui Donald Trump cu colegii și am câștigat. Privind ultimele mișcări politice din SUA se observa cu ochiul liber că Trump va fi preferatul americanilor în ziua alegerilor. Paradoxal deși presa, ong-urile, actorii, rețeaua soroșistă și formatorii de opinie au făcut propagandă deșănțată pentru Hillary Clinton, în cele din urmă un outsider din showbiz și afaceri a câștigat. Semnalul l-a dat incluziunea anchetei FBI, chiar cu o săptămână înainte de alegeri privind emailurile candidatului democrat. Deși a închis ancheta cu opțiunea neînceperii urmăririi penale, FBI a arătat americanilor de fapt cu cine să voteze, adică cu reprezentantul republicanilor, care nu era sprijinit de liderii propriului partid. Semnalul a fost: ceva nu e în regulă cu Clinton! FBI și scurgerile WikiLeaks au arătat adevărata față a lui Hillary Clinton, o ambițioasă care a primit pe fundația sa bani mulți de la monarhiile arabe și magnații petrolului, care în același timp finanțau și rețele aparținând ISIS. În emailuri s-au descoperit indicații ale magnatului Soroș cu cine să se întâlnească sau pe cine să numească în funcție prin Europa pe vremea când era secretar de stat. Americanul de rând a înțeles că nu trebuie să voteze cu o ”angajată” a unui miliardar. Mai mult, trimiterea de emailuri de pe un calculator nesecurizat a putut duce la preluarea de informații de către dușmani ai SUA, ca Iran sau ISIS, care se pare că au provocat moartea unor diplomați americani în Libia. Americanii nu au mai votat cu candidata democraților pentru că s-au săturat de ipocrizia ”politicii corecte”: una zicem și alta facem. Implementarea de către rețeaua soroșistă a neo-marxismului cultural cu pumnul în gură a dictaturii minorității în fața dorinței majorității și împotriva familiei tradiționale și a creștinismului în general a enervat la culme electoralul simpu american. Trump a fost simpatizant pentru că părea un om anti-sistem, împotriva structurii transpartinice americane, un fel de FSN de la noi. S-a dovedit că Trump a fost votat de spiritul Americii tradiționale creștine care visează la ”visul american”, acel WASP și nu numai. Diferența mare la urne dintre Trump și Clinton combate sondajele de opinie măsluite, dar arată și temerea americanilor de a se exprima liber în fața presei și a institutelor de sondare publică, datorită dictaturii ”politicii corecte”. Unii analiști serioși au vorbit de ”intenția ascunsă” a electorilor americani la vot, care una au declarat în fața presei și sondajelor și alta au votat la cabine.De fapt a votat America profundă, cea clasică în spiritul ”sudului”, care vrea siguranță, prosperitate și libertatea de a vorbi și gândi, neîngrădită de minoritatea neo-marxistă.

Trump a cucerit America și pentru că politicile sale erau pentru a îmbunătăţi economia şi poziţia SUA în lume. Trump recunoaşte pericolele reprezentate de islam şi va întări armata americană. El ar reduce taxele şi reglementările costisitoare.În schimb, Clinton a spus că vrea să mărească taxele, să impună noi reglementări şi să lase graniţele deschise. Trump a atacat cultura corectitudinii politice, lucruri despre care oamenii nu vorbeau. Pentru cei care se simţeau constrânşi de noile coduri de exprimare, în care şi a purta un sombrero de Halloween părea lipsit de sensibilitate, Trump este ca o gură de aer proaspăt.După opt ani de preşedinţie Obama, creşterea economiei americane este de puţin peste 1%. Victoria lui Trump este o gură de oxigen pentru America tradițională și creștină după dictatura de opt ani de zile a neo-marxismului cultural impus cu forța de Casa Albă în SUA și în lume. Votul din SUA schimbă multe și în România, chiar la alegerile din 11 decembrie. Sunt curios cum analiștii slugarnici de la noi, unii plătiți de fundații străine, o vor da la întors după slujul făcut lui Clinton? O vor face repede cu obrazul gros ca și cum nimic nu s-a întâmplat! Rețeta impusă de presa controlată de rețeaua propagandistă soroșistă nu cred că va mai funcționa. Ignorarea voinței celor 3 milioane de semnături ale ”coaliției pentru familie” nu va mai putea fi ignorată. Politica ”porților deschise” pentru imigrația musulmană masivă în UE se va sfârși. Nu cred că Trump e ”omul” lui Putin cum a încercat să ne convingă presa românească controlată de păpușarii lui Clinton, dar sunt sigur că actualul președinte va face o politică de bună vecinătate cu Rusia, ca între bărbați de stat. Era imposibil ca politica vaselor comunicante să nu funcționeze prin empatie și în America. E vremea liderilor puternici și carismatici, nu a stângiștiilor plătiți de fundații finanțate de monarhii arabe și miliardari fără scrupule. După Brexit a venit SUA-exit, iar în curând se va ajunge la UE-exit, dacă Bruxellul nu renunță la dictatura funcționarilor împotriva popoarelor europene pentru interesele monarhiilor arabe ce trimite imigranți în vederea islamizării continentului.

Din informațiile pe care le dețin știu că Trump a câștigat fiind sprijinit de generali americani lucizi și patrioți din Pentagon și CIA sătui de dublul standard al unor democrați care primeau bani din surse oculte pentru a sprijini interese monarhice pan arabe în Europa și Orientul Mijlociu, sub pretextul multiculturalismului, dar însă prigonind europenii creștini. Nu cred în propaganda plătită de la oameni care au primit bani de la fundații să facă războaie. Și mai e ceva: Donald Trump a fost sprijinit de statul Israel, mai bine zis de Inteligența structurilor acestei țări, care realizează că transformarea bătrânului continent în UE-stan, așa cum vrea Merkel, e un atentat la siguranța națională a Țării Sfinte și nu numai. De aceea, America e mare, pentru că vocea majorității poporului contează într-o democrație, nu interesele unei minorități dospite pe fundații sau ong-uri, ca la noi. Vorba lui S. Bărnuțiu ”țineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi” e valabilă în SUA, odată cu victoria lui Trump, dar pe malurile Dâmboviței?

Ionuț Țene

 

160224112545-trump-nevada-victory-speech-780x439

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: