“Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Aşa că trebuie să faceţi tot ce puteţi.”- declara Gabriele Kuby la prima sa vizită în România în 2014. În zilele de 7 – 8 – 9 noiembrie 2016, va fi din nou prezentă la Cluj-Napoca, Oradea şi Iaşi, pentru o serie de conferinţe & dezbateri cu tema „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”.
Papa Benedict al XVI-lea: „Doamna Kuby este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului”.
Autoarea lucrării de renume mondial „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii” – cunoscut sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional, va fi prezentă la Cluj-Napoca în data de 7 noiembrie ora 19.00 în Aula “Card. Iuliu Hossu” din cadrul Catedralei greco-catolice în construcţie (Piaţa Cipariu fn)
Doamna Gabriele Kuby va susţine o conferinţă care se adresează oricărei persoane care doreşte să înţeleagă şi să aprofundeze ce înseamnă ideologia gender, chiar şi fără cunoştinţe prealabile asupra subiectului. Vor fi prezentate fundamentele şi efectele ideologiei „Gender Mainstreaming” într-o manieră clară şi inteligibilă, precum şi despre cum se aplică teoria gender într-un mod tacit şi disimulat. De asemenea va vorbi și despre modificările grave, care sunt de aşteptat pentru societate și mai ales pentru copii şi familii, în urma implementării acestei ideologii.
Evenimentul este organizat de Acţiunea Catolică din România – o federaţie naţională de asociaţii de laici romano-catolici şi greco-catolici fondată în 2005 şi are ca obiectiv promovarea valorilor creştine în societate. Parteneri locali în organizarea evenimentului fiind: Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU Cluj, Departamentul pentru tineret din cadrul Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla; Life Nation, Centrul „Iubire și adevăr”, Asociația Cercetașii Munților; Liceul Greco-Catolic „Inochetie Micu”; Facultatea de Teologie Greco-Catolică Cluj şi Clinica Provita Cluj.
Evenimentul este primul dintre-o serie de evenimente, următoarele fiind la Oradea în 8 noiembrie şi la Iaşi în 9 noiembrie şi este un răspuns dat invitației papei Francisc de a promova valorile autentice ale căsătoriei creștine, iubirea dintre bărbat și femeie, dintre părinți și copii, în spațiul fără bariere, niciodată închis al familiei.
În cadrul întâlnirii de la Cluj-Napoca va fi prezentat şi bestsellerul in domeniu „Revoluţia sexuală globală”.
La finalul conferinţei, doamna Gabriele Kuby va fi disponibilă pentru un scurt dialog cu presa locală prezentă la eveniment.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

