Fidel, o lumină călăuzitoare, ca Mao, nu un criminal, ca Pinochet

Cat timp a implementat binefacerile marxismului in China, Mao a omorat vreo 40 de milioane de oameni. La ceva timp dupa realizarea asta, Zhou Enlai a constatat ca “Marea Foamete” si marea “Revolutie Culturala”, provocate si dirijate de Mao, au constituit “cea mai mare catastrofa din istoria Chinei”. Nu si Mao! Pentru ca a ucis in numele superioritatii de clasa – si nu de rasa, ca Hitler – Mao este venerat, si azi, ca un zeu.

La moartea zeului, pentru ca asta a fost Mao inca din timpul vietii, asemenea lui Lenin ori Kim –Ir Sen, Valery Giscard d’Estaing a spus ca a murit “Farul gandirii umanitatii”. Si presedintele Frantei a fost considerat un om de dreapta, subliniez asta ca sa realizam cum s-au comportat la moartea celui care a scris “Cartica Rosie”, intelectualii de stanga sau presa de atunci.

Dar n-ar fi nevoie de Valery Giscard d’Estaing, ca sa aflam cum a fost intampinata moartea lui Mao. Sa ne uitam pe CNN, pe BBC, sau la televiziunile romanesti, sa-l ascultam pe Obama sau pe Jean Claude Juncker, acum, dupa moartea lui Castro, si o sa aflam cum s-a comportat lumea civilizata atunci, dupa moartea criminalului in masa, Mao Tze Dun.

Pentru ca dictatorii de stanga capata, inca din timpul vietii, o imunitate care le apara imaginea indiferent cate crime au savarsit, ni se spune acum ca Fidel Castro a fost “ simbol al revolutiei mondiale”, “mare lider si orator”, “ revolutionar legendar”, “un erou pentru multi”, “o mare figura a secolului 20”, samd.

Ca “marea figura a secolului 20” , cum ii spunea Francois Hollande, l-a considerat pe Hrusciov un prost slab de inger, pentru ca acesta nu l-a ascultat si a refuzat sa apese pe buton, dezlantuind astfel razboiul nuclear impotriva Statelor Unite – simbolul capitalismului – asta nu o spune acum nici CNN, nici BBC.

Cum nu o sa aflam din presa socialista, nici ca din gulagul tropical condus cu o mana de fier de “legendarul revolutionar”, a plecat in exil, in primii 20 de ani de “marete realizari”, 10% din populatie. Si in urmatorii 20 de ani inca 10%. Nici ca la inceputul anilor ’60, in lagarele si inchisorile “marelui lider” erau inchisi 70000 de oameni, iar cand Obama, Papa Francisc, sau Francois Hollande au vizitat insula, au dat mana si s-au imbratisat cu criminalii, din spatele gratiilor si a sarmii ghimpate inca ii mai priveau 20000 de detinuti politici.

Ce ni se povesteste azi este legenda la intruparea careia si-au adus contributia mari intelectuali, regizori si scriitori marxisti, asemeni lui Jean Paul Sartre, Gabriel Garcia Marquez si Oliver Stone. Si in legenda asta, nu isi gasesc locul nici cei 166 de detinuti – care au “donat” fiecare 3,5 litri de sange pentru eroicul Vietnam, in 1966, dupa care au fost impuscati – si nici cei circa 40000 de oameni care si-au gasit sfarsitul in fata plutoanelor de executie. Si nu vom auzi un cuvant despre zecile de mii de “balseros” care au fost omorati pe intinderile de apa ce despart Cuba de Miami. Pentru ca, ocupate sa vorbeasca despre “marele erou, lider si orator”, posturile de televiziune nu vor gasi timp sa-i aminteasca pe cei 12 copii – intre 6 luni si 11 ani – ce au murit inecati, impreuna cu alti 35 de oameni, in 1994, atunci cand garda de coasta cubaneza a scufundat ambarcatiunea care ii ducea spre tarmul american.

Pentru ca a omorat vreo 3000 de comunisti, care au vrut sa transforme cea mai dezvoltata tara a Americii Latine (Chile) intr-o noua Cuba, dictatorul Augusto Pinochet a fost imediat pus la stalpul infamiei, iar azi este considerat un criminal. Si asta pentru ca n-a stiut ca nu poti omora, indiferent cat de multi oameni, si sa pleci pe lumea cealalta cu imaginea nepatata, decat cu conditia sa te afli de partea cea buna a baricadei. Pentru ca numai acolo, pe partea ei stanga, doar un dictator ce se revendica din marxism beneficiaza de imunitate ideologica pentru crimele comise, este frecventat de toata lumea buna si, la moarte, este considerat un simbol si o calauza demna de urmat.

Bogdan Calehari