Canada intenționează să elimine toate vizele pentru cetățenii români și bulgari la 1 decembrie 2017, a anunțat luni ministrul canadian al imigrației, John McCallum, într-o declarație preluată de Reuters.
Guvernul canadian își rezervă „dreptul de a reintroduce cerința de viză pentru România și Bulgaria” în cază că se constată „creșteri puternice ale tendințelor de migrație ilegală”, se arată într-un comunicat guvernamental.
Ca o etapă intermediară, de la 1 mai 2017, românii și bulgarii care au primit o viză de reședință temporară în ultimii 10 ani sau dețin o viză valabilă a Statelor Unite — alta decât pentru imigranți — vor putea intra în Canada sau trece prin această țară pe baza unei autorizații electronice de călătorie. Cererea pentru această autorizație se poate depune online, în câteva minute, iar autorizația costă șapte dolari canadieni și este legată electronic de pașaport, fiind valabilă cinci ani sau, dacă pașaportul expiră mai repede, până la expirarea pașaportului.
„Colaborăm îndeaproape cu România și Bulgaria și vom continua să lucrăm pentru trecerea la călătorii fără viză, pentru a ne asigura că eliminarea obligativității vizelor, atunci când va avea loc, va fi durabilă și pe termen lung”, a declarat McCallum.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

