Distribuie articolul

Cu o săptămână înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Bulgaria care se desfăşoară astăzi, vecinii de peste Dunăre au avut parte de o minune Dumnezeiască.

Imaginea Fecioarei Maria a apărut pe trunchiul unei sălcii rupte de o furtună în apropiere de lacul Montanensium din Bulgaria, a anunţat siteul novini.bg.
Descoperirea a fost făcută de un localnic, Gheorghi Gheorghiev, în timp ce se plimba în zonă.

„Trunchiul de copac secerat seamănă cu o icoană. Nu sunt foarte clare liniile, însă aureola este foarte vizibilă. Apariţia imaginii Fecioarei Maria în acest mod este o veste foarte bună, care ar putea însemna mântuirea locuitorilor acestui oraș milenar, un semn de reconciliere. Doar dacă priveşti copacul rupt de furtună, care acum radiază cu imaginea sfântă întipărită pe el, te cuprinde o senzaţie de smerenie”, a interpretat minunea localnicul. Preoţii bulgari susţin că apariţia Fecioarei Maria reprezintă un semn de binecuvântare venit din cer.

Aproximativ 6,8 milioane de alegători aleg astăzi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Bulgaria, între Ţeţka Ţatceva (58 de ani), candidata Partidului conservator aflat la putere, Gerb, şi generalul Rumen Radev (53 de ani), care a fost până în vară comandant al forţelor aeriene, înainte de a accepta învestitura socialiştilor.

Pentru premierul bulgar Boiko Borisov, care se află la al doilea mandat, miza alegerilor este menţinerea sa la putere: el s-a angajat să demisioneze „de duminică seara” în cazul unui eşec al dnei Ţatceva, ceea ce ar deschide perioadă de incertitudini pentru această ţară membră a UE.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: