Distribuie articolul

Uniunea Democrată Maghiară din România este dezamăgită de noua acțiune a DNA, prin care Tamási Zsolt József, directorul Liceului Teologic Romano Catolic II. Rákóczi Ferenc din Târgu Mureș, este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată, iar Ștefan Someşan, inspectorul școlar general al ISJ Mureş, pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției.

„În România există sute de imobile retrocedate în care funcționează școli și grădinițe.

Decizia judecătorească din 28 iunie 2012 în celebrul cazul Mikó a creat un precedent extrem de periculos. În urma acestei decizii, Colegiul Székely Mikó a fost renaționalizat, dar pericolul există și în cazul tuturor imobilelor bisericești și comunitare retrocedate – asupra acestui fapt am atras atenția în repetate rânduri și în urmă cu patru ani, însă fără niciun rezultat.

Există o asemănare foarte clară între aceste două cazuri, cel de la Sfântu Gheorghe și cel de la Târgu Mureș.
Iar aceste situații create în ultimii patru ani și îndreptate împotriva liderilor maghiari, sub pretextul luptei împotriva corupției, ne determină să ne exprimăm solidaritatea.

Afirm cu toată răspunderea, în numele Uniunii Democrate Maghiare din România, că vom lupta pentru adevăr și vom fi solidari cu toți maghiarii care muncesc pentru interesele comunității și ne vom alătura fiecărui maghiar care este supus unor asemenea încercări.
Fac apel la toţi membrii comunității maghiare să acționeze în aceeași manieră.”, se arată într-un comunicat de presă al UDMR.

TAMASI ZSOLT – JOZSEF, Director al Liceului Teologic Romano–Catolic, este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 29 iulie 2014, Consiliul local al municipiului Tîrgu Mureş, printr-o hotărâre, a dispus:
– aprobarea alocării sumei de 1.500.000 lei, pentru întreţinerea şi renovarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional Unirea sub condiţia propunerii de înfiinţare a liceului cu profil teologic romano – catolic.
De menţionat că imobilul în care funcţionează Liceul Unirea fusese retrocedat în anul 2004 Arhiepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia, deoarece imobilul a aparţinut cultelor religioase.
Hotărârea Consiliului local al municipiului Tîrgu Mureş a fost prezentată Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Mureș, în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 19 august 2014, când Someşan Ştefan, a subliniat că:
– Ministerul Educaţiei Naţionale a fost informat cu privire la conţinutul Hotărârii Consiliului Local Tîrgu Mureş;
– Ministrul Educaţiei Naţionale a dat aprobare pentru înfiinţarea unei unităţi de învăţământ liceal;
În contextul celor prezentate de către Someşan Ştefan, Consiliul de administraţie al I.S.J. Mureş a votat în unanimitate acordarea Avizului conform pentru înfiinţarea Liceului Teoretic Romano – Catolic.
În realitate, Ministerul Educaţiei Naţionale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înființare a acelei unități de învățământ, dar cu toate acestea, la data de 12 septembrie 2014, inculpatul Someşan Ştefan, în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratul Școlar Județean Mureș, cu încălcarea prevederilor legale, a emis o decizie prin care a dispus ca:
– începând cu anul şcolar 2014-2015, să se înfiinţeze o nouă unitate de învăţământ, cu personalitate juridică, respectiv, Liceul Teologic Romano-Catolic,
– drepturile şi obligaţiile privind autorizarea de funcţionare provizorie/ acreditarea, personalul angajat, respectiv, didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, se transferă parţial unităţii de învăţământ de stat cu personalitate juridică, respectiv la Liceul Teologic Romano–Catolic.
În aceeași zi, inculpatul Someşan Ştefan a emis o altă decizie prin care începând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit în funcția de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe inculpatul Tamasi Zsolt-Jozsef.

În continuare, la data de 16 septembrie 2014, Consiliul Local al municipiului Tîrgu Mureş a emis o hotărâre din care rezulta că înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic va intra în vigoare sub condiţia prezentării din partea I.S.J. Mureş a actului de înfiinţare a acestuia.

Deoarece prevederile Consiliului Local Tîrgu Mureș nu puteau fi respectate, inculpatul Someşan Ştefan, a revenit asupra celor două decizii şi, la data de 27 noiembrie 2014, a emis o alta prin care a amânat termenul prevăzut pentru înfiinţarea Liceului Romano – Catolic, precum și numirea directorului acestui liceu.
Ulterior, la data de 26 ianuarie 2015, ISJ Tîrgu Mureș a transmis Primăriei avizul conform privind reţeaua şcolară pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Tîrgu Mureş, pentru anul şcolar 2015-2016, emis de inculpatul Someşan Ştefan în care, la poziţia 3 din tabel, a fost cuprins Liceul Teologic Romano-Catolic.
Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş nu trebuia să acorde Avizul conform pentru Liceul Teologic Romano-Catolic, în condiţiile în care nu s-au făcut precizări referitoare la modul de înfiinţare a acestuia, la numărul de elevi, la profilul şi la structura unităţii de învăţământ nou înfiinţată prin divizare.

În acest context, la data de 31 august 2015, inculpatul Someşan Ştefan deşi, potrivit normelor legale, nu deţine prerogative care să vizeze înfiinţarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar şi nici prerogative pe linia autorizării provizorii de funcţionare ori acreditării unor astfel de unităţi de învăţământ a dispus:
– înfiinţarea Liceului Teologic Romano–Catolic,
– transferarea unor clase de la Colegiul Naţional „Unirea” la acest nou liceu,
– transferarea autorizării de funcţionare provizorie/acreditarea acordate de M.E.N.C.S. către unitatea şcolară nou înfiinţată.
Astfel, inculpații Someşan Ştefan și Tamasi Zsolt – Jozsef, în calitățile menționate mai sus, pentru anii şcolari 2015 – 2016 şi respectiv 2016 – 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au permis și permit în continuare cu bună știință funcţionarea Liceului Teologic Romano–Catolic Tîrgu Mureş, cunoscând că această unitate de învăţământ nu a fost autorizată.
Astfel, inculpaţii, au vătămat interesele legitime ale unităţilor şcolare şi ale celor 328 elevi, care, în tot anul şcolar 2015 – 2016, au funcţionat în cele 12 clase, fără a exista vreo autorizare provizorie de funcţionare sau acreditare, aşa încât, cursurile şcolare pe care le-au urmat nu erau recunoscute.
De altfel, constatând nerespectarea prevederilor legale în materie de înfiinţare a unei noi unităţi de învăţământ în judeţul Mureş, Instituţia Prefectului judeţului Mureş a atacat în instanţă, în contencios administrativ Hotărârea consiliului local nr. 271 din 16 septembrie 2014, ce prevedea înființarea acestei noi unități.
La data de 13 martie 2015, (dosar nr. 3955/102/2014) Tribunalul Mureş a dispus anularea Hotărârii sus menţionate, această măsură fiind menţinută şi de Curtea de Apel Tîrgu Mureş la data de 3 februarie 2016.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Tamasi Zsolt – Jozsef, trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
– să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș și organul de poliție desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinței,
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat,
– să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta și să nu intre în incinta Liceului Teologic Romano–Catolic,
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului Tamasi Zsolt – Jozsef i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: