Jurnalist, poet, prozator, eseist și manager cultural, autor a 16 cărți,publicate, Menuț Maximinian vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o surprinzătoare carte de poezii, intitulată sugestiv ”Trenul vieții “, apărută la Amanda Edit, în traducerea albaneză de către Baki Ymeri, cu o prefață de Danile Marian,
Discret biograficește și fără petulanță, părând a cultiva absența ca un budist, poetul Menuț Maximinian este, totuși, o prezență vie în efervescența culturală a Ardealului, și în special în zona Bistriței, scriind cu hărnicie datorită funcției de redactor șef la cotidianul”Răsunetul “, dar rezervându-și timp și pentru creația literară.
Esteticește, poetul este un spirit ordonat și, fără putință de tăgadă , cult, pornind de la acea reprezentare religioasă a poeților de stripe rară pentru care poezia nu este un incident, ci creația însăși, izbucnită într-un moment inanalizabil pe care biografia îl pregătește.
Caracterizat printr-o sensibilitate, datorită faptului că eul este frisonat de trăirile în mijlocul realității, pana poetului vibrează asemenea unui seismograf: “Păsările își caută cuibul/ În pământul mamă./ Ramurile copacilor cresc în jos,/Rădăcinile prind viață spre cer.“(Rădăcini în cer ).Menuț Maximinian combină esteticește materia metafizică, cu o viziune adânc scientistă, întocmită din științele naturii, într-un precipitat omogen și baroc.
O expertiză din unghi bănățean, zonă în care a văzut lumina zilei poetul, a poeziei lui Menuț Maximinian ar avea interesul ei, însă nu ar fi cine știe ce folos, căci nu de aici iese valoarea, cât dintr-un imagism avangardist și globmodern(noul curent apărut după postmodernism și teoretizat de Al.Florin Țene, încă, din 1997 ).O asemenea mentalitate izvorăște dintr-o tangență cu lumea fenomenală și din psihologia dezasperată, scoțând efect din oniric: “Se unduiau ușor/În apa verde-albăstruie,/Păreau smaralde/Împăcate cu soarta lor.”(Lacrimi ).Sau: “A nins până la ușa sufletului./Am încercat să dau nămeții deoparte,/Pentru ca inima să fie la adăpost.“ ( Urme…).Spre a stinge anxietatea lui adâncă, spiritual fuge în descripția unui teritoriu absolut, închipuind utopii în gustul unei lirici obiective de natură metafizică, unde noțiunea europeană de peisaj s-a dizolvat într-o concepție spiritualistă:”Ceasul meu nu are ore și minute,/Ceasul meu e din cuvinte. “( Ceasul).
Poezia din acest volum este una filozofică și conceptuală, erudită, unde sub substratul ei descoperim un cifru de esență culturală, inteligibilă în trepte, ce mărește efectul liric inițial:”Când drumurile se vor despărții,/ Vom renaște/ în boabe de struguri.“(Singurătate).În unele poeme, majoritatea fiind condensate, poetul sublimând carnația ideii într-un text abstract, face ca poezia să capete “culoarea” imaginilor lirice cu un scurt ecou psihologic prin nota lor oraculară.
Imagistica lui Menuț Maximinian relevă o metaforă totală, unde descoperim dincolo de imagin, Imaginea unui poet sublim.
Al.Florin Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

