Poemul Zilei: Vânătoarea de lupi

Poate a ars luna pe cer și țigara în scrumieră

Dar drumul știu că-n noapte calea nu mai termină
Cerul merge să adape stele-n fântânile secate
Iar dragostea aleargă mașină sport în galeria de artă

Poate tu ai zâmbit aseară dar pentru dimineața la cină
asta nu poate să însemne nimic, eu am mersul de zăpadă
și plopii au uscat seceta astă vară

Poate luna mi-a vorbit și iubirea m-a părăsit
Dar drumul știu că-n noapte nu mai termină
Sticla are culoarea unei toamne târzii
iar amintirea ruginește gândul rubiniu

Poate tu ai sărutat uitarea cu ploaia de întrebări
și măslinii storc boabe de rouă din privirea dorinței
Norii și-au deschis brațele moi de mirarea fulgerului
Iar dorul e cuțit înfipt în copacul singur și părăsit din codru
Acolo, demult, de departe se vede foarte aproape
când ți-am tăiat buzele cu degetul drept

Și drumul e întrebarea unui copoi rănit la vânătoare de lupi

Poate a ars luna cerul și țigara în scrumieră
și ochii dragostei sunt doar joc de biliard al marelui oraș

Niciodată nu părăsește urletul lugubru luna plină
Sufletul ce-și face cuib în rana sângerie a privirii de lup

Ionuț Țene