Distribuie articolul

Azi, 28 ianuarie 2017, au avut loc alegeri la Organizația Județeană PNȚCD Cluj.

A caștigat funcția de președinte Ramon Moldoveanu care a candidat cu moțiunea ”PNȚCD merge mai departe” care a fost votată în unanimitate de cei 46 de delegați ai organizațiilor comunale, orașenești și municipale din Județul Cluj.

La Adunarea genereal a membrilor  au participat de asemenea si invitați de la UCDR si ALDE, iar din partea conducerii centrale a partidului au participat Secretarul general PNTCD D-l E. Agoston si Vicepresedinte D-l I Pop.

Ramon Moldoveanu a declarat că candidează pentru conducerea  organizaţiei judeţene Cluj din dorinţa de schimbare a clasei politice actuale si a  ajuta  partidul său drag: PNTCD –  să  depăşească  criza  prelungită în  care  se află.

”Impreună  cu cei  care mi-au făcut onoarea de a-mi  fi alături  pe moţiune  în viitorul Birou Judeţean, vom desfăşura o activitate politică pentru  consolidarea  organizaţiei judeţene,  în  ansamblu,  şi  a organizaţiilor  locale din comune si municipii, în particular. In acelaşi timp însă,  vom  folosi forţa organizaţiei noastre pentru a influenţa linia  politică a partidului si la nivel  naţional. Partidul nu mai  poate aplica politica strutului, de bagat capul in nisip, in timp ce marile probleme ale natiunii trec pe linga noi fara sa le semnalam si criticam in sens constructiv. Sunt  convins că PNŢCD nu poate reveni în atenţia  opiniei  publice clujene decât prin poziţii  tranşante si chiar radicale. Stă  în puterea noastră să facem acest lucru,  iar dacă vom acţiona cu credinţă, cu înţelepciune şi cu hărnicie, vom reuşi!”, a spus Moldoveanu.

 

Radu Ștefan

 

 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: