A intrat în tradiția Editurii Napoca Nova de a publica trimestrial o antologie cuprinzând creații literare și artistice semnate de scriitori din toată țara și din diasporă. În spatele acestei inițiative se află scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, directoarea editurii, care prin generozitatea sa face posibilă scoaterea la lumina tiparului creații literare din toate genurile, inclusiv reproduceri după tablourile unor pictori din Cluj și din România profundă.
Astfel, a apărut zilele acestea antologia “ Aburii sclipiri de stele“ nr.13( 1/2017), având un titlu metaforic, ce îndeamnă cititorul să descopere tezaurul de înțelepciune și talent cuprins între copertele realizate după tablourile “ Cabana dintre brazi“ și “ Răsărit hibernal “de Peter Vereș, având pe ultima copertă sigla și stema Ligii Scriitorilor.
Prezentul tom, având 618 pagini, este structurat în capitolele: Poezie-(Frânturi de suflet), Proză-( Popasuri), Cântecele dimineții-( Speranțe la vârsta adolescenței), Opinii critice-( Traiectorii de coliziune), Eseu-( Deliberări) și Umor-( Pagini zglobii).
În paginile acestui volum descoperim sermnăturile unor scriitori cunoscuți, ca: Floarea Cărbune, Maria Filipoiu, Vasile B.Gădălin, Vasile Luca, Iulian Patca, Eugen Coța, George Tei, Titina Nica Țene, Teodor Muntean Mariana Cristina Popan, Florin Grigoriu, Mircea Morariu, Mariana Zavati Gardner. Mircea Dorin Istrate, Gheorghe Stroia, Mihaela Rașcu, Voichița Pălăcean Vereș, Ștefania Kory Calomfirescu Petru Lechințan Petru-Ioan Gârda, Al.Florin Țene, Emil Cenan, și alții, dar și mai tinerii confrații, elevi din județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Oradea etc.
În poeziile și proza acestor elevi, nu puțini la număr, descoperim talente, pentru care Liga Scriitorilor se angajează să le sprijine împreună cu Editura Napoca Nova, în îndrumarea și promovarea operelelor lor.
Activitatea de mecenat a Editurii Napoca Nova, condusă cu profesionalism de scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș ne dovedește faptul că a fi generos înseamnă : “În fructele pomului să nu vezi generozitate, ci numai sete de continuitate,” cum spunea amicul Valeriu Butulescu.
Al.Florin Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

