Distribuie articolul

În provincia britanică Irlanda de Nord (Ulster) încep negocieri între partidele pro-unioniste și cele separatiste în vederea formării unui executiv regional după scrutinul de săptămâna trecută în care unioniștii au pierdut teren, anunță RFI.

În caz de eșec, guvernul britanic are de ales între convocarea unor alegeri repetate sau suspendarea executivului regional și guvernarea directă de la Londra.

Irlanda de Nord se găsește în mijlocul unei crize politice de proporții, poate cea mai mare de la Acordul de Pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt unui război civil care dura de 30 de ani.

Joia trecută, în alegeri anticipate, Partidul Democrat Unionist (DUP), condus de șefa executivului regional, Arlene Foster, a obținut doar 28 de mandate din cele 90 ale Adunării legislative de la Belfast, față de 27 câte a obținut Sinn Fein (SF), aripa politică a organizației paramilitare Armata Republicană Irlandeză (IRA), care susține reunificarea provinciei cu Republica Irlanda.

Partidul Social Democrat Laburist (SDLP), separatist moderat, a obținut 12 mandate, Partidul Unionist din Ulster (UUP) 10 mandate, Partidul Alianței (ALL) – no-sectar – 8 mandate, alte partide 5 mandate.

Pentru prima oară în istoria de 95 de ani a provinciei, partidele separatiste au obținut împreună mai multe mandate decât cele unioniste.

Lidera din Ulster a Sinn Fein, Michelle O’Neill ca și liderul general al Sinn Fein, Gerry Adams (actualmente deputat în parlamentul Republicii Irlanda) refuză să guverneze cu Arlene Foster, aflată sub investigație pentru niște nereguli financiare. Peste toate acestea, se adaugă efectul de netăgăduit al Brexitului…

Guvernul britanic acționează ca arbitru în această dispută politică, dar Adams a acuzat deja executivul de la Londra că ia partea unioniștilor.

Potrivit Acordului din 1998, Irlanda de Nord (cu o populație de 1,8 milioane) nu poate fi guvernată decât cu acordul celor două comunități – protestanții, favorabili rămânerii în Regatul Unit, și catolicii, care doresc reunificarea cu Republicii Irlanda.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: