Distribuie articolul

Medici specialiști prezenți la un congres de coloproctologie organizat la Cluj-Napoca cer Ministerului Sănătății să acorde finanțarea necesară pentru realizarea, printr-un program național, a unui screening pentru cancerul de colon, în condițiile în care, în ultimii 27 de ani, numărul cazurilor s-a triplat.

Potrivit șefului Departamentului de endoscopie digestivă din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca, Marcel Tanțău, acest program național de screening pentru cancer de colon a fost aprobat de Parlament în urmă cu zece ani, dar nu a primit bugetarea necesară pentru a fi organizat, titrează Agerpres.

‘Programul național de screening pentru cancerul de colon există de vreo zece ani, a fost aprobat în Parlament, dar nu este bugetat și cerem Ministerului Sănătății să găsească fonduri pentru bugetarea sa. Nu s-au găsit niciodată fonduri suficiente pentru un astfel de program, deși se poate realiza pe regiuni pilot’, a declarat joi, presei, Mircea Tanțău.

Acesta a explicat că screeningul pentru cancerul de colon prevede teste de sângerare ocultă la doi ani, care ar ajuta la identificarea populației cu risc de a avea leziuni colo-rectale. În plus, această metodă, ar preveni și eventualele aglomerări ale cabinetelor de endoscopie.

‘Acest tip de cancer a crescut de trei ori în ultimii 27 de ani în România. Este o problemă reală, descoperirea în fază incipientă sau în fază de polipi reduce incidența cancerului de colon’, a mai spus Tanțău.

În Europa, a explicat medicul, există asemenea programe de screening de multă vreme, iar în timp ele și-au dovedit eficiența, ajutând la reducerea incidenței cancerului de colon cu 20 la sută. De altfel, screeningul pentru cancer de colon este, în Uniunea Europeană, unul dintre cele trei screeninguri obligatorii pentru statele membre, alături de screeningul mamar și de col uterin.

Mircea Tanțău a mai spus că este necesar ca politicienii să înțeleagă că trebuie dat astăzi bani pentru rezultate care se vor vedea peste un deceniu.

‘Programul de screening trebuie pornit de politicienii de azi, iar rezultatele se văd pentru politicienii de peste 10-15 ani, dar toți trebuie să înțeleagă că un astfel de program național de screening pentru cancerul de colon trebuie să existe, este absolută nevoie de el. Nu cred că finanțarea unui astfel de program ar fi o problemă pentru România, la potențialul economic actual al țării’, a mai spus specialistul.

La rândul său, președintele Congresului Național al Societății Române de Coloproctologie care are loc la Cluj-Napoca, Cosmin Puia, a spus că un asemenea program național ar avea ca rezultat și depistarea din timp a bolii, respectiv un tratament minim invaziv, care este mult mai ușor de suportat de către pacienți și mai puțin costisitor.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: