Deputatul social democrat Horia Nasra îi solicită ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu să ia măsuri pentru includerea bisericilor de lemn din judeţul Cluj într-un program imediat de restaurare. Parlamentarul clujean avertizează că monumentele istorice din lemn de factură ecleziastică din judeţul Cluj riscă să ajungă ruine, în cazul în care nu se iau măsuri urgente de restaurare şi conservare. ‘’Bisericile din lemn din judeţul Cluj reprezintă una dintre cele mai importante valori cultural-spirituale ale românilor, cât şi de interes internaţional, prin includerea în patrimoniul UNESCO. Multe dintre aceste biserici din lemn necesită reparaţii de urgenţă, riscând să ajungă ruine, unele fiind aproape distruse, altele necesitând reabilitări substanţiale, câteva insuficient cunoscute, însă toate având o istorie în spate. În judeţul Cluj, situaţia acestor monumente istorice este una dramatică, dintre cele peste 150 de biserici existente la începutul secolului trecut, numărul acestora înjumătăţindu-se, fiind lăsate în ruină şi neincluse în patrimoniul UNESCO’’, arată deputatul.
Parlamentarul clujean îi solicită ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu să facă o evaluare a situaţiei bisericilor de lemn din judeţul Cluj şi să găsească soluţii pentru includerea acestora într-un circuit imediat de restaurare.
În judeţul Cluj există peste 80 de biserici din lemn vechi, majoritatea situate în zona central nord-vestică a judeţului. Raportat la numărul de biserici de lemn de la începutul secolului XX, numărul acestor monumente s-a înjumătăţit din multiple cauze.Multe biserici s-au distrus din lipsa fondurilor de restaurare. Bisericile de lemn ortodoxe ar putea dezvolta un turism religios și cultural în județul nostru.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

