Premierul britanic Theresa May a confirmat miercuri că în cazul atacului de la Londra, pe care l-a calificat drept ”bolnav și depravat”, există un singur autor și că nivelul de amenințare teroristă în Capitala britanică rămâne unul ”sever”, informează The Guardian.
Șefa guvernului le-a mulțumit, “în numele întregii ţări”, echipajelor de intervenţie în situaţii de urgenţă, și le-a adus un omagiu polițiștilor. „Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de toţi cei care au fost afectaţi”, a declarat Theresa May.
Aceasta a mai precizat că autorul atacurlui nu a ales întâmplător ca țintă Parlamentul londonez, acesta fiind un simbol al democraţiei, libertăţii şi statul de drept.
“Orice tentativă de a învinge valorile prin violenţă este sortită eşecului. (…) Parlamentul se va reuni ca de obicei (…), londonezii se vor trezi şi îşi vor face treburile ca de obicei (…), fără a ceda niciodată terorii şi fără a permite niciodată vocilor urii şi răului să ne dezbine”, a afirmat ea.
În urma atacului de miercuri, Theresa May a convocat de urgență o reuniune a comitetului de criză COBRA și a ordonat coborârea în bernă a drapelelor de pe sediul Guvernului.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

