Distribuie articolul

În prima zi din Săptămâna Patimilor, membrii Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca au distribuit pachete cu ajutoare materiale Centrului de Îngrijire și Asistență „Sfântul Nicolae” din Mociu, care găzduiește în prezent 26 de vârstnici. Ajutoarele care au constat în alimente neperisabile, obiecte de igienă și pachete cu gustări au fost adunate în cadrul Campaniei „Dăruiește celor nevoiași” care s-a desfășurat în parohia clujeană timp de o lună. În această perioadă, credincioșii s-au mobilizat și au răspuns pozitiv dorinței de ajutorare a semenilor.

„Prin această acțiune ne-am propus să ajutăm persoanele vârstnice din parohia noastră și pe cei aflați în situații de dificultate. Reacția credincioșilor nostri a fost foarte bună și de această data, motiv pentru care o parte din alimentele care au fost donate le-am distribuit către centrul de bătrâni din Mociu”, a declarat părintele paroh Cristian Baciu, titrează Radio Renașterea.

Persoanele îngrijite în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență „Sfântul Nicolae” din Mociu au primit darurile cu multă bucurie și emoție, iar în numele lor, părintele coordonator Iustin Câmpean a mulțumit, apreciind gestul de sprijinire al centrului: „Vreau să mulțumesc în mod deosebit părintelui consilier Cristian Baciu pentru bucuria pe care a făcut-o persoanelor vârstnice din centrul nostru acum în preajma sărbătorilor Sfintelor Paști, venind cu daruri pentru a le face viața mai frumoasă și pentru a se bucura și din acest punct de vedere de sărbătoarea Învierii Domnului”, a spus părintele Iustin Câmpean.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: