Distribuie articolul

Un camion a intrat într-un magazin, pe o stradă comercială din Stockholm. Cel puţin trei persoane au murit şi 8 persoane au fost rănite, conform primului bilanț oficial, presa suedeză de la faţa locului indicând 5 persoane care au decedat. Premierul Suediei a declarat că „Suedia a fost atacată” şi că este vorba de un atac terorist.

Un camion a intrat în mall-ul Ahlens de pe o stradă comercială din Stockholm, Drottninggatan. Conform presei suedeze, cel puţin cinci persoane au murit şi mai multe au fost rănite.

Conform presei suedeze, s-au tras focuri de armă, iar oamenii din zonă au fugit.Poliţia tratează incidentul ca pe un atac terorist.

„Suedia a fost atacată. Totul indică că e vorba de un atac terorist”, a declarat prim-ministrul Stefan Löfven.

Camionul folosit în atac aparţine unei companii de bere, Spendrups, şi a fost furat în timp ce şoferul coborâse să livreze marfă unui client, conform companiei, citate de presa suedeză.

Trenurile din gara centrală din Stockholm sunt oprite şi toate staţiile de metrou sunt închise, informează autorităţile suedeze. Poliţişti cu armele la vedere au intrat în gara din Stockholm.

Autorităţile au confirmat până acum 3 morţi şi 8 răniţi, într-un prim bilanţ oficial al atentatului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: