Distribuie articolul

Îi solicit public premierului Sorin Grindeanu să deblocheze de urgenţă construcţia viaductului de la Gilău care face inutilizabil un tronson de autostradă aproape terminat. În timp ce în alte state din Uniunea Europeană se inaugurează anual sute de km de autostrăzi, în România autorităţile naţionale nu sunt capabile să finalizeze nici măcar un viaduct care face legătura între autostrada A3 de la Câmpia Turzii şi tronsonul aproape finalizat care ocoleşte Municipiul Cluj-Napoca şi se conectează la drumul naţional spre Zalău.

Este indamisibil ca o instituţie precum Compania de Autostrăzi să fie incapabilă să evalueze deja de 3 luni cele 7 oferte depuse în cadrul licitaţiei de 48 de milioane de lei pentru finalizarea viaductului, ceea ce nu înseamnă decât incompetenţă sau rea credinţă. Această situaţie extrem de ruşinoasă nu este altceva decât oglinda incapacităţii administrative a actualului Guvern, un Guvern fără viziune, preocupat doar de măsuri populiste, lăsând investiţiile actuale în paragină şi fără a iniţia altele noi.

Îi solicit premierului Sorin Grindeanu să deblocheze situaţia de neimaginat generată de lipsa viaductului astfel încât, şi puţinii km de autostradă existenţi să poată fi utilizaţi de cetăţeni.

Preşedinte PNL Cluj,
Europarlamentar Daniel Buda

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: