Distribuie articolul

A 9-a ediție a Campionatelor Europene de karate WUKF, organizate la Cluj-Napoca, a avut deschiderea oficială vineri seară în Sala Polivalentă, în prezența primarului Emil Boc și a taragotistului Dumitru Fărcaș, care a interpretat în fața celor prezenți Imnul României și cel al Uniunii Europene.

”1.846 de participanți din 26 de țări din Europa înseamnă un lucru extraordinar pentru România, pentru Transilvania, pentru Cluj, pentru sportul românesc și pentru cel european. Am venit să le adresez un mesaj de bun venit în capitala Transilvaniei, să le spun și să le mulțumesc pentru faptul că vom fi câteva zile Capitala Europeană a Sportului, cam așa cum suntem Capitala Națională a Sportului în restul timpului. Le mulțumesc și le urez succes tuturor participanților. Cu sufletul sunt alături de România”, a declarat Emil Boc.

Președintele Federației Române de Karate WUKF (FRK WUKF), Liviu Crișan, a declarat că își dorește foarte mult ca România să recâștige Campionatul European.

”Este al 9-lea campionat european al WUKF și am reușit să aducem la Cluj 26 de țări, cu 1.846 de sportivi. Până acum este foarte bine, am trecut de două zile grele. Mâine vom mai avea o zi foarte grea, competiția copiilor, și duminică vom avea finalele. Sunt optimist pentru români. Fiind în România, am putut să înscriem mai mulți copii pe fiecare categorie și sunt optimist, pentru că îmi doresc foarte mult să ne recâștigăm titlul european, pierdut anul trecut în fața Italiei”, a spus Liviu Crișan.

În cadrul evenimentului de deschidere oficială a competiției a avut loc o paradă a tuturor sportivilor, demonstrații sportive și spectacole folclorice, titrează Agerpres.

În perioada 6-9 aprilie, în Complexul Sportiv Cluj Arena — Sala Polivalentă se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Campionatelor Europene de Karate WUKF pentru toate vârstele, organizat de Federația Română de Karate WUKF.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: