Cartea ,,Valeriu Gafencu. O Biografie Teologica a Sfântului Închisorilor” de Ionuț Țene, s-a lansat în Franța, în prezența a circa două sute de enoriași ortodocși de la Paris. La eveniment au participat și români din Basarbia, Sfântul Închisorilor fiind născut la Sîngerei în Moldova de dincolo de Prut.
Evenimentul s-a desfășurat la Parohia Ortodoxă Română din Paris ”Sf. Parascheva – Sf. Genoveva” din Paris, 33 – 35 rue St Sulpice, duminică 2 aprilie a.c., la ora 12.00, după Sfânta Liturghie! Catacombele de la St Sulpice au devenit celebre după 1990 după ce s-au transformat în biserică ortodoxă pentru comunitatea românească din Paris și unde păstoresc părinți cu mult har și înaintați duhovnicește, apreciați de românii care și-au căutat un nou destin în Franța.
Cartea a fost prezentată de Pr. Paroh Răzvan Ionescu, care a subliniat importanța desăvârșirii spirituale a lui Valeriu Gafencu pentru Hristos, prin jertfa sa împotriva regimului comunist, fiind un model de trăire mucenicească pentru generațiile de români de atunci și de azi. ”Valeriu Gafencu, un om vertical. O biografie theologică scrisă de un istoric și jurnalist, Tene Ionut, care evocă lupta lăuntrică a acestui om excepțional, sfânt al închisorilor, cu accidentul comunist. Mărturie a istoriei românilor greu încercate de experimentul ideologiei contra conștiințelor căutătoare de mântuire în Hristos”.
Autorul biografiei I. Țene a evidențiat în fața publicului elevat și cunoscător din parohia ortodoxă de la Saint Sulpice, unde la slujbele religioase vin români din tot Parisul, importanța recunoașterii sacrificiului lui Valeriu Gafencu împotriva totalitarismului și a luptei sale duhovnicești împotriva păcatului. ”Îndreptarul de spovedanie a lui Valeriu Gafencu este un exemplu cum trebuie să ne ducem viația creștinească, cu privirea direct la țintă spre Hristos și Împărăția lui Dumnezeu, fără să ne abatem de la Calea, Adevărul și Viața. Lupta celor din închisori împotriva comunismului a făcut parte dintr-un război duhovnicesc nevăzut în care acești martiri nu s-au lepădat de Hristos, deși au fost supuși la cele mai cumplite torturi. Valeriu Gafencu a fost numit din timpul vieții Sfântul Închisorilor de către Monahul de la Rohia, iar canonizarea acestuia e doar chestiune de timp, poporul percepându-i deja ca sfinți populari” a declarat Țene.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate anul acesta de către Patriarhia Română mucenicilor care au suferit, pătimit și au luptat împotriva totalitarismului în închisorile comuniste.
Prin râvna duhovnicească de excepție, preoții români de la St Sulpice au reușit să facă din această parohie un catalizator al ortodoxiei românești din Franța și un exemplu de desăvârșire și trăire spirituală pentru alte comunități de români din Diaspora.
NapocaNews
Vezi VIDEO
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

