Marine Le Pen, liderul partidului extremist francez Frontul Naţional şi candidat la preşedinţia Franţei, a negat responsabilitatea statului francez pentru arestarea evreilor din Paris în anul 1942 şi deportarea lor în Germania nazistă, unde cei mai mulţi au pierit în lagărele de exterminare.
Fostul preşedinte Jacques Chirac, dar şi actualul şef al statului francez, Francois Hollande, şi-au cerut scuze pentru rolul jucat de poliţia franceză în cadrul operaţiunii de arestare a evreilor din Paris, care au fost strânşi în incinta velodromului Vel d’Hiv, ulterior fiind deportaţi în Germania nazistă. Într-o săptămână au fost arestaţi peste 13.000 de evrei, inclusiv aproximativ 4.000 de copii.
„Nu cred că Franţa este responsabilă pentru Vel d’Hiv”, a declarat Le Pen pentru postul LCI, conform Mediafax.
„Cred că dacă e să vorbim la modul general de vinovaţi, atunci cei aflaţi la putere în acel moment sunt responsabili. Nu Franţa”, a completat Le Pen.
Liderul formaţiunii Frontul Naţional a mai declarat că autorităţile franceze „au învăţat copiii noştri că au toate motivele să-şi critice (ţara), şi să vadă (poate) doar cele mai întunecate aspecte ale istoriei noastre”.
„Aşa că eu vreau ca ei să fie din nou mândri că sunt francezi”, a adăugat Le Pen.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

