Distribuie articolul

O societate din subordinea Primăriei Cluj-Napoca va depune un proiect cu finanţare europeană în valoare de 12 milioane de euro pentru dotarea unui studio de producţie filme care să devină o alternativă regională la cei doi poli actuali, Bucureşti şi Budapesta, transmite corespondentul Mediafax.

Directorul SC Cluj Innovation Park SA, Alexandru Coroian, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că în cadrul noului studio se vor putea produce filme de la A la Z, fiind nevoie de dotări printre care studio de post-producţie, studio scenografic, studio procesare sunet, sală de montaj.

„Vom depune în trimestrul II al acestui an un proiect pe Programul Operaţional Competitivitate (POC) care priveşte dotarea unui studio de producţie filme în valoare de 12 milioane de euro, pentru ca acesta să devină o alternativă regională la studiourile existente în Bucureşti şi Budapesta. Vrem să umplem golul dintre cei doi poli unde se realizează filme. Va fi un eco-sistem pentru a se putea produce aici un film de la A la Z, iar acest lucru înseamnă realizarea studiourilor de post-producţie, studio scenografic, studio procesare sunet, sală de montaj. Dorim să avem toate aceste facilităţi cu dotările respective în cadrul Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) din Cluj-Napoca aflat în construcţie şi care va fi finalizat în luna iulie 2017”, a spus Coroian.

Potrivit acestuia, noul studio va putea fi folosit şi pentru producţia de televiziune, dar şi pentru crearea de reclame.

„CREIC este singurul centru creativ din Transilvania, care va avea şi propriul studio de film, o hală de producţie cinematografică”, a subliniat Alexadru Coroian.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: