Subtila invazie chineză

Chinezii au spus ca daca Donald Trump declanseaza un razboi economic cu China, il va pierde. Nu sunt sigur, fiindca istoria Statelor Unite este construita numai pe razboaie economice cu Europa si alte state ale lumii, iar America mereu a supravietuit si a iesit victorioasa. Dar ceea ce e posibil sa piarda, este razboiul artei. Americanii s-au oprit la experientele curentului pop-art. Nu o data am scris ca Andy Warhol este piatra de moara la gatul artei americane. Pop-art, cu coada art-installation, pare sa fie sfarsitul unei perioade infloritoare, dar care nu a mai generat nimic nou. Pe acest fond de stagnare, invadat de kitsch, s-a lansat puternic arta asiatica, in primul rand arta chineza. Daca acum 7 ani, in Chelsea, chinezii nu aveau nici o galerie, acum au zece! Iar evenimentul “Asia Week” a devenit un fenomen, asa cum am aratat pe larg cand am analizat editia sa actuala. Insesi casele de licitatii Christie’s si Sotheby’s au dedicate zile de licitatii artei asiatice, in special artei chineze, cu un succes enorm.

Iar zilele trecute aveam sa particip la una din cele mai selecte galerii ale New York-ului, Findlay Galleries, de pe Fifth Avenue, la vernisajul expozitiei unui star al artei chineze, Chuang Che, considerat un pionier al artei moderne taiwaneze. A fost un vernisaj rarisim, organizat impecabil, plin de fast si de lume buna, cum se poate vedea la cel mai inalt nivel, in care chinezii au fost vioara intai.

Cucerirea Mahattan-ului prin arta este o politica subtila, insidioasa. Am disctuat cu Che, si ceeea ce nu stiu americanii, stie el, adica stiu el si chinezii care il insoteau, si anume ca arta Americana a sucombat, ca pop-art si art-installation au pus capat unei evolutii. Chinezii se bucurau. Dovada ca Che a venit sa ne arate ceva occidental, deloc chinezesc. Lucrarile sale sunt, ca sa spun asa, europene, le-as numi peisaje abstracte. Inca nu am vazut ca un chinez sa se lepede de toate influentele artei chiezesti milenare si sa picteze ceva modern, sa fie la moda, cum zicea el. Avea si o translatoare dupa el, ceea ce nu putea exprima in engleza, completa translatora, care era americanca. Spunea ca noua realitate, invazia chineza, a determinat-o sa invete chineza. Dar supralaudabil este efortul chinezilor de a vorbi engleza. Am discutat cu circa 20 de chinezi si toti stiau engleza. Iar Chuang Che mi-a facut o demonstratie colosala, pe una din invitatiile la receptie, mi-a scris adresa Studioului sau din Manhattan, sa-i fac o vizita. Cica nu are adresa de e-mail. Nu utitlizeaza acest mijloc de comunicare. Vrea sa-i scriu o scrisoare inainte de a-l vizita.

Che nu mai e tanar. Are 83 de ani. Dar a invatat engleza, a invatat sa scrie cu litere latine. Ma intrebam daca eu as putea sa invat sa scriu cu litere chinezesti!? Numai cine e inzestrat cu picatura chinezeasca poate reusi.

Dar sa revin la pictura lui Che. Este un fantastic colorist abstract. Pictura sa pare un dicteu bine elaborat din substraturi indefinite. Felul de a combina petele de culoare, din care transpar linii si puncte, este de un mare rafinament, de o bogatie multicolora. Nu domina nici o culoare, dar paleta este spre maro, din care nu lipseste rosul. Insa unele sunt o imbinare surprinzatoare de galben si negru. Tablourile sale par pictate in acuarela, desi sunt lucrari in ulei pe panza, dar par ca o infuzie de cerneala, de pete multicolore, asa cum pictau abstractionistii americani de dupa Kandisky. Marile intersectii de pete colorate genereaza un fel de cruci intrerupte, de stabilopozi marini. Exista un anume vertij, culori amestecate, care se sparg, degenereaza, precum tablourile pe fond galben. Se poate vorbi despre o fluiditate a culorii, a trecerii de la o nuanta la alta, ca un joc de modulatii caligrafice si ritmice totodata, totul spre a obtine, cum imi spunea Che, o stare extatica (“ectstatic state”). Amalgamul de culori sugereaza, in fond, substanta naturii, miscarea adancurilor, tablourile exprima in mic ceea ce ne spun geologii ca ar fi eroziunea si coliziunea placilor tectonice. Che crede ca exprima atmosfera unei perspective filosofice (“the atmosphere of philosophical perspective”). Artistul chinez marturiseste ca arta sa este o fuziune intre picura chineza si pictura vestului (“a fusion of Chinese and Western painting”). Este greu sa ne dam seama unde este influenta chineza, desi o are in sange, prin viata sa.

Chuang Che s-a nascut la Beijing in 1934, iar tatal sau a fost caligraf la Muzeul National. Fiul a preluat arta tatalui sau si a dus-o mai departe. La 20 de ani urmeaza Universitatea din Taiwan, iar un premiu Rockefeller il aduce in Statele Unite, unde ajunge sa lucreze la muzeele din Cleveland si Detroit. El a combinat tehnicile traditionale ale artei chineze cu abstract expresionismul, cel mai puternic curent de arta care s-a impus in Statele Unite, pe linia artei europene, via Kandinsky. Che apartine de celebra grupare Fifth Moon, alaturi de Liu Kuo-Sung, Han Hsiang-Ning, Fong Chung-Ray si Hu Chi Chung, artisti despre care am mai scris, fiindca le-am vazut lucrarile expuse la diferite galerii din New York. De peste doua decenii, Che traieste si lucraza in studioul sau din New York, dar este cunoscut din 1973, de cand a ramas in Statele Unite.

Arta, prin ea insasi, spune Che, nu se poate maturiza, e nevoie sa absorbi nutritie din toata arta lumii. Si el a urmarit un asemenea ideal. In acest sens, multe din lucrarile sale nu au titlu, dar sunt numerotate, in maniera lui Kandinsky. Ele sunt parca expresii ale unor ganduri, fiindca si creierul uman picteaza, nu este cenusiu, cum credem, este un permanent spectacol de culori. Nu au titlu decat doua cicluri, “Autumn” si “Dream”. Si totusi abstractiunile sale ascund parca niste povesti din copilarie sau invaluie obiecte traditionale. Caracterul de peisaje abstracte naive mi se pare numele cel mai potrivit pentru aceasta pictura ciudata, instabila, a unor culori crude care curg si sunt imposibil de stapanit, de prins intr-o forma. Sunt pete informale, un fel de amprente ale gandului, care nu se defineste pe sine, care e ca un joc de nori albi ce treptat se agita, perecum linistea care anunta furtuna.

Si furtuna chineza se afla in realitatea newyorkeza. Deja Chinatown a invadat Soho, iar in alte parti ale marelui oras s-au constituit alte opt comunitati chinezesti. Cine merge cu trenul Q sau N spre Coney Island, va calatori numai cu chinezi, in general tarani, mici comericanti, care nu stiu o boaba engleza. Daca America a fost intemeiata de spanioli, englezi, francezi, olandezi sau suedezi, care au fost primii colonisti, acum spaniolii fondatori (mexicanii in special) sunt trimisi acasa, iar profitorii puternicei civilizatii americane au devenit asiaticii, dar si musulmanii, oricum, pe prima linie sunt chinezii. La nivelul la care s-a ajuns, nu vad cum Trump sau altcineva mai poate stopa aceasta miscare. Tavalugul e de neoprit, exact ca norii de culoare ai lui Chuang Che, care se formeaza din nimic, la inceput sunt albi, inofensivi, ca sa devina tot mai intunecosi, ca niste balauri amenintatori.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York