Cam toată lumea știe și a auzit de adjunctul ministrului de interne și șeful DIE din anii 1980, Nicolae Pleșiță, care dădea interviuri grobiene după Revoluție ca să se disculpe că nu l-a finanțat pe Carlos Șacalul să pună bombe la Paris. Am citit o carte nou apărută ”De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1959) scrisă de tânărul istoric Florian Banu și apărută la Editura Corint. Autorul care și-a întocmit cu acribie și spirit de sinteză studiul, pe baza arhivelor CNSAS și dosarelor de cadre a PCR a surprins spionajul românesc corect: infestat de ideologie, internaționalism comunist, incompetență și ignoranță, cu rare excepții de profesionalism la nivelul serviciilor de informații de elită. Reușitele serviciilor secrete românești au fost în anii `60 – `70 mai ales pe filiera spionajului economic și militar, care, până în 1958, rezultat era livrat sovieticilor. Cu finalul epocii Dej și începuturile regimului Ceaușescu spionajul românesc se profesionalizează și naționalizează, dar nu reușește să iasă din paradigma ideologică și tezistă comunistă și din obsesia de a asasina sau anihila patrioți și naționaliști români din Exil. Serviciul secret extern era de fapt o prelungire a celui sovietic chiar dacă Ceușescu a încercat să-l autonomizeze față de Moscova. Până la urmă imanicul pentru DIE erau tot patrioții români din Exil și conexiunile lor din țară. ”Tot ce-i românesc” trebuia să piară, lucru ce parcă continuă și astăzi. Din carte am aflat mai multe lucruri inedite și interesante, cum ar fi că atotputernicul Nicolae Doicaru, șeful longeviv al DIE dintre 1958 – 1978, până la fuga, defectarea și trădarea adjunctului său I.M. Pacepa, a fost în tinerețe membru al Străjeriei lui Carol al II – a, iar în 1940 membru al Frățiilor de Cruce, paticipând la patru ședințe de cuib, lucru știut la Dosar, dar trecut cu vederea de Partid.
O altă istorie interesantă este cea a lui Nicolae Pleșiță, copil de țărani săraci din Noapteș, un sat din pădurea Curții de Argeș, care a avut o ascensiune fulminantă, pornind de jos de la simplu muncitor și apoi plutonier la cele mai înalte grade ale Securității comuniste. O etapă importantă din cariera lui Pleșiță s-a finalizat la Cluj imediat după unificarea universităților ”Babeș” – secția română și ”Bolyai” – secția maghiară, de către Nicolae Ceaușescu, trimisul special al Biroului Politic al PMR să facă la comandă unitatea celor două instituții de învățământ superior. Despre unificarea ”Babeș” cu ”Bolyai” am scris exhaustiv în cartea mea ”Biografii Universitare clujene” (Ed. Casa Cărții de Știință, 2013), care a dus la sinuciderea rectorului secției maghiare și la acțiunile punitive ale șefului UTM, Ion Ilici Iliescu care i-a strâns pe toți studenții clujeni la Casa Universitarilor și le-a impus necesitatea unității universitare indiferent de etnie pe structura discursului anterior al lui Nicolae Ceaușescu, care a înspăimântat secția maghiară de atunci. În urma înființării Universității ”Babeș – Bolyai” și ca urmare a revoluției maghiare din 1956, ce i-a speriat pe liderii PMR, la Cluj au avut loc manifestări de protest ale populației maghiare, dar și acțiuni iredentiste. Împotriva acestui revizionism politic a fost adus la Cluj tânărul ofițer de securitate Nicolae Pleșiță. Partidul îl recompensează cu o stea de ofițer superior, iar maiorul Nicolae Pleșiță e numit la 1 ianuarie 1962 șef al Direcției Regionale de Securitate Cluj. Aici se face imediat remarcat de Partid fiind lăudat în fișa de cadre că a monitorizat iredentismul maghiar ”cu curaj și hotărâre pentru prevenirea activității unor elemente dușmănoase”. Nicolae Pleșiță reușește să construiască o amplă rețea de informatori ai Securității în liceele maghiare și în secția maghiară a universității clujene. Racolează un număr record de informatori din clasa X-a de liceu pe care îi urmărește să-i înscrie la Universitatea ”Babeș-Bolyai” pentru a controla fenomenul revizionist. El reușește să înfiltreze un număr mare de informatori în rândul cercului studențesc al celebrului profesor Edgar Balogh pentru a-l compromite. Pentru rezultatele sale în combaterea iredentismului Nicolae Pleșiță este ridicat pe 23 august 1964 la gradul de locotenent-colonel și apoi la ”excepțional” făcut peste doi ani colonel. Nicolae Pleșiță are ambiții universitare și deși era ditamai șeful Securității clujene se înscrie la Facultatea de Istorie din Cluj, devenind studentul rectorului Constantin Daicoviciu, reputatul arheolog clujean. Interesant că Pleșiță era în același timp student și discipol, dar și supraveghetor al valorosului istoric, profesorul Constantin Daicoviciu. Șeful Securității face facultatea între anii 1964 – 1970, terminând cu 10 studiile. Nici nu putea altfel!? De la Consantin Daicoviciu ”a învățat patriotismul” ne spune în memorii Pleșiță. Cu rectorul, care avea un baston pe care se sprijinea, mergea la vânătoare și aveau discuții codimentate. Când l-a întrebat pe Daicoviciu de unde știe atâtea, acestea i-a spus că din Biblie. De atunci Pleșiță a considerat că ”intelectualul român este ceea ce are mai bun națiunea”.
După aventura clujeană Pleșiță este promovat de Nicolae Ceaușescu la Centru, ca să ajungă în 1980 șeful DIE. De Cluj se leagă cariera fiului lui Pleșiță care devine colonel al Securității de aici. În 1984 Ceușescu îl înlătură pe Pleșiță din fruntea spionajului extern acuzând DIE că a devenit o ”nenorocită agentură înfiltrată de legionari”, acuză voalată pentru cărțile, organizațiile și revistele naționaliste din Spania și America de sud finanțate din fonduri secrete românești. După Revoluție, Pleșiță este prigonit de noua putere și i se deschide dosar penal pentru posibila finanțare a lui Carlos Șacalu. În rest trăiește bine mersi cu pensie de general, ca toți foștii comandanți ai serviciilor secrete comuniste. În 2009 acuzațiile îi sunt retrase. Revine la Cluj foarte bolnav în 2010 unde la 80 de ani suferă un atac de apoplexie la Căminul pentru Seniori ”Teodora”. E înmormântat la Curtea de Argeș. Fiul său, colonel de securitate moare, în 4 aprilie 2011, fiind incinerat în urma unei explozii a unei butelii de gaz în casa din Curtea de Argeș. Anchetatorii ar fi spus că Damian Pleșiță s-ar fi sinucis la 56 de ani. Se încheia o istorie tumultoasă a unui comandant controversat al direcției de informații externe.
Ionuț Țene
