Distribuie articolul

Institutul Inimii ‘Niculae Stăncioiu’ din Cluj-Napoca anunță că va implementa de luna viitoare o serie de tehnici și proceduri intervenționale, prin care se va alinia institutelor de profil din Europa de Vest și din SUA, .

Managerul Institutului Inimii, Adrian Molnar, a declarat joi, pentru Agerpres, că aceste noi proceduri sunt prezentate în cadrul primei conferințe ‘Progrese în cardiologie și chirurgie cardiovasculară’ și în cadrul celui de al doilea ‘Simpozion de cardiologie și chirurgie cardiovasculară pediatrică’, manifestări care se desfășoară la Cluj-Napoca, în perioada 25-27 mai, și la care participă aproape 400 de specialiști în domeniu din țară și din străinătate.

‘Am organizat această conferință din dorința de a arăta, de a prezenta noutățile, progresele din domeniul cardiologiei și chirurgiei cardiovasculare. Aici mă refer la procedurile de cardiologie intervențională, care deja sunt cunoscute și larg răspândite și care și-au dovedit din plin eficiența. Mă refer la dilatările coronariene, la stenturile coronariene, dilatările de valve etc. Urmează, ca importanță și ca noutate, procedurile transcateter de înlocuire a unor valve cardiace. Aceste proceduri sunt deja larg răspândite în Europa și în SUA, dar la noi în țară, ca program național, au pătruns abia în decursul anului trecut și din acest an, în aproximativ o lună, vom efectua primele proceduri în Cluj-Napoca. Sunt fericit că vom avea ocazia de a introduce aceste proceduri care au importanța lor în tratamentul pacienților grav bolnavi, mai ales a pacienților critici, care sunt declarați inoperabili sau cu risc foarte mare pentru o intervenție chirurgicală complexă. Prin aceste proceduri se dă o șansă de creștere a calității vieții și o șansă la ani buni de viață în plus la aceste persoane care, altfel, poate că ar fi condamnate’, a spus Adrian Molnar.

Alte proceduri care vor fi introduse la Institutul Inimii sunt cele privitoare la anevrismele de aortă și cele pentru copiii cu malformații congenitale.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: