Distribuie articolul

”Pe la ora 18:00 s-a mutat la cele veşnice, după o îndelungă suferinţă pricinuită de cîteva atacuri cerebrale, scriitorul, etnologul, editorul şi omul politic creştin Mugur Vasiliu.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l numere cu aleşii Săi!

Pentru cei ce nu îl cunosc, pot să afle mai multe despre iniţiativele şi lucrările sale pe saitul revistei Axa: http://axa.info.ro. Mugur (născut la 9 Martie 1965, absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti şi iniţiator al celui mai lung protest din lume – Piaţa Universităţii) a fost cel ce a întemeiat la Guvernul României Departamentul şi apoi Ministerul Românilor de Pretutindeni, în anul 1998. A deţinut vreme de doi ani funcţia de ministru secretar de stat pentru românii de pretutindeni. În anul 2000 a organizat la Sibiu ultimul Romfest – adunarea românilor de pretudindeni – împreună cu Părintele Gheorghe Calciu.

În 1996 a iniţiat, împreună cu prietenul său de o viaţă, Florin Stuparu (+2 Aug. 2011) şi cu binecuvîntarea duhovnicului lor, Părintele Constantin Voicescu, editarea revistei Scara, o iniţiativă care a dat multe speranţe în acei ani pentru o trezire autentic creştină şi românească. După anul 2004, proiectul editorial a continuat, cu binecuvîntarea şi sprijinul Părintelui Justin Pârvu (care i-a fost duhovnic mulţi ani) sub numele de revista Axa. După iniţiativa eşuată a unui partid politic intitulat Axa Neamului, s-a ocupat mai ales de redactarea şi editarea unor volume de referinţă pentru cultura română…” scrie părintele Filotheu pe Facebook.

Mugur Vasiliu era fondatorul Mișcării Conservatoare din România.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: