Purtărea vălului islamic va fi interzisă în Austria de la 1 octombrie. Măsura luată coaliţia centristă aflată la putere a decis să o ia în faţa progreselor extremei drepte.
Interdicţia, care se referă la vălul integral – burqa sau niqab – şi funcţionează deja în ţări ca Franţa, Belgia, Bulgaria, precum şi în unele regiuni din Elveţia, face parte din „legea integrării” votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancţionată cu o amendă de până la 150 de euro.
Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunității musulmane, iar președintele țării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că „nu este o lege bună”.
„Aderăm la principiul unei societăți deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă”, a explicat la prezentarea proiectului coaliția la putere în Austria, respectiv social-democrații din SPOe și conservatorii din OeVP.
Legea integrării mai prevede, între altele, obligația sa refugiații și solicitanții de azil să semneze un „contract de integrare” cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă și de educație civică și un bilanț al competențelor și pregătirii pentru integrarea profesională, relatează Agerpres.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

