Asociația Vostok în parteneriat cu Centrul Cultural Rus din Cluj și Centrul Rus de Cultură și Știință au organizat în premieră, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Ziua Rusiei si Ziua limbii.

Evenimentul a avut loc la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca.

Aici au fost interpretate opere de Pușkin, s-au proiectat filme și s-au expus fotografii care prezentau istoria și societatea Rusiei, și s-au oferit premii pentru cei care au acceptat să participe la concursul de cultură generală.

Sărbătoarea marchează și un alt moment important din istoria comună a României și Rusiei, 140 de ani de la începutul relațiilor diplomatice, Rusia fiind prima țară care a recunoscut independența României.

”Mă bucur că editurile din România încep să introducă autorii ruși. Mai sunt prin librării Crimă și pedeapsă a lui Dostoievski, Război și pace a lui Tolstoi, chiar și autori contemporani. E important pentru că arată că există cerere. Dacă nu ar fi existat cerera, n-ar fi existat oferta acelor cărți. Mă întâlnesc cu mulți oameni, care mă întreabă ce se întâmplă cu literatura contemporană a Rusiei. Nu vorbim că ea nu mai există sau supraviețuiește, ea este în plină dezvoltare. Crește numărul cărților, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Ar fi bine să fie editate în România mai multe cărți pentru copii. Basmele lui Pușchin în limba română sună forate frumos”, a declarat Natalia Muzhennikova, directorul Centrului Rus de Știință și Cultură, care a lansat clujenilor invitația să descopere și să redescopere împreună Rusia.

Natalia Muzhennikova a oferit și un premiu profesorului Ioan Badiu, de la școala rurală din Râșca, județul Cluj, pentru dedicarea cu care s-a implicat pentru ca elevii săi să ajungă pe locuri fruntașe la olimpiadele organizate la nivel național.

Directorul Centrului Rus de Știință și Cultură a apreciat și importanța Centrului Rus al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

NapocaNews