Distribuie articolul

Duminică, 2 iulie, este ultima zi de Jazz in the Park. Activităţile debutează la ora 12.00, când în Parcul Central al Clujului, cei mari, dar şi cei mici se pot delecta în zonele dedicate jocurilor, lecturii, bicicletelor şi sportului.

Muzica începe la ora 17.00, cu un spectacol de percuţie energic, şi continuă până la 23.00. Printre cei care vor susţine concerte se numără unul dintre cei mai buni bateriști din lume, Jojo Mayer, care vine cu trupa lui, Nerve, dar şi formaţiile Vintage Trouble şi Mammal Hands.

Intrarea la spectacolele din Parcul Central este liberă, pe bază de bilet neobligatoriu care poate fi achitat de către cei care vor să contribuie la Fondul Jazz in the Park. Banii strânși merg spre proiecte educaționale, sociale și culturale. În schimbul a 10 lei, spectatorii primesc o brăţată Jazz in the Park, iar dacă direcţionează 50 de lei vor fi recompensaţi cu un tricou de susţinător al fondului.

Programul complet al concertelor:

17:00: Barbarossa Percussion, Jazz Up Meeting Point, Parcul Central

17:00: Muzică și dans cu artiștii din Pata Rât

17:30: Gauthier Toux Trio, Main Stage, Parcul Central

18:00: Brum, Electro-Jazz Stage, Parcul Central

18:30: Matei Crețiu, Jazz Up Meeting Point, Parcul Central

19:00: Butterflies in my Stomach, Main Stage, Parcul Central

19:30: Niogi and Pete Lockett, Electro-Jazz Stage, Parcul Central

20:30: Mammal Hands, Main Stage, Parcul Central

21:00: Jojo Mayer & Nerve, Electro-Jazz Stage, Parcul Central

22:00: Vintage Trouble, Main Stage, Parcul Central

NapocaNews, Foto: Webcultura

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: