Lectia unui geniu ascuns

In anii ’60, cand americanii se pregateau intens sa lansese in saptiu prima lor naveta cu fiinte umane, marcati vizibil, aproape socant, de concurenta cu sovieticii, caci rusii deja il trimisesera in cosmos pe Iuri Gagarin, exista fenomenul segregatiei rasiale, o cumpolita umilire a rasei negre, condamanta la sclavie, la o crasa lipsa de drepturi. Si e suficient sa cunoastem cazul real al primei femei de culoare care a ajuns sa fie angajata la NASA datorita geniului ei matematic, un fel de Einstein al negrilor. Numele ei este Katherine Johnson, care inca mai traieste, are 98 de ani, pe care o vedem in post-genericul filmului Hidden Figures / Imagini ascunse (2016), care a concurat in acest an la premiul Oscar pentru cel mai bun film. Dar filmul se axeaza exclusiv pe momentul cand americanii isi trimit cu success naveta in spatiu cu ajutorul lui Katherine (interpretata de actrita Tarji Henson), care face calculul final al zborului. De fapt, cosmonautul John Gleen (Glen Powell) nu vrea sa intre in capsula, daca nu primeste acordul lui Katherine Johnson, cu ultimile date ale orbitei de zbor.

Normal, cosmonautul este alb si fusese prezent la o sedinta in care Katherine demonstrase cum trebuie sa se desfasoare zborul, spre uimirea lui si a tuturor somitatilor aerospatiale americane. Toti sunt albi. Toti sunt barbati. Numai Katherine este de culoare, subtirica, delicata, cu ochelari, dar curajoasa, stapana pe stiinta ei, si demonstreaza ca geniul nu are culoare, ca este un produs divin, creat de divinitate pentru binele omenirii. Dar in aceasta faza, pe care ne-o prezinta filmul, Katherine infrunta permanent ostilitate albilor. Inca din momentul cand paseste in biroul specialistilor de la NASA, este primita cu ostilitate. Chiar seful ei direct, Paul Stafford (Jim Parsons), ii arunca pe masa un maldar de dosare indescifrabile, pe care cere sa i le rezolve. Apoi ea nu are dreptul la cafeaua pe care o beau albii. Nu are dreptul la cuvant. Nu are dreptul la toaleta. Toaleta pentru negri era in afara cladirii. Ca sa ajunga acolo si inapoi, strabatand curtea institutiei, ii lua 40 de minute, dar si cand statea pe WC, deschidea dosarele pe care le lua cu ea si lucra.

La fel de grea este si soarta celor doua prietene ale ei, Dorothy Vaughan (Octavia Spencer) si Mary Jackson (Janelle Monáe) cu care vine la NASA, ambele ambitioase, cu dorinta de afirmare, care isi obtin cu mare lupta drepturile pe care i le dau studiile si priceperea lor. Mary ajunge sa fie prima femeie de culoare care a obtinut dreptul sa participe la o scoala superioara alaturi de albi, iar Dorothy se implineste ca programatoare. Relatia cu sefa ei alba, Vivian Mitchell (Kristin Dunst), este un adevarat slalom de moralitate si demnitate.Acolo mai erau multe femei de culoare, pe roluri de scalvi, de lucratoare neangajate, care faceau diferite munci, cum ar fi la serviciul de programare. Cand una dintre femei le duce pe cele trei eroine cu masina acasa, este intrebata de cand lucreaza la NASA. De 10 ani, raspunde. Si cum a rezistat fara sa fie angajata? Spune ca a tacut. Si ca nu a lipsit o zi, chiar si in cele mai dificile zile din viata ei. A muncit, si-a facut datoria, cu speranta ca intr-o zi va fi angajata, ca i se vor recunoaste toate meritele. Katherine invata de aici ca pentru a avea demnitate trebuie sa ai respect fata de ceilalti. Daca ii respecti pe albi, te vor respecta si ei pe tine. O astfel de lectie aflam si din alte filme model, ca Django Unchained si 12 Years a Slave, care sunt despre conditia negrilor pe plantatii.

In paralel, este aratat un mars al negrilor impotriva segregatiei rasiale si un discurs al lui J.F. Kennedy, care apara aceste drepturi ale negrilor, cere aplicarea lor si libertate pentru negri. De asemenea, este aratat si pastorul Marin Luther King, care predica iubirea, calea non-violenta, cu care negrii trebuie sa-si obtina libertatea. Sunt secvente de documentar antologice, ca si secevnta cand americanii asista siderati la transmiterea in direct a lansarii navei sovietice cu Iuri Gagarin. Mi-aduc aminte ca si la noi, in Romania, aceasta lansare a fost un mare eveniment mediatic. Cred ca pe toata planeta a fost un fenomen. Americanii au o curiozotate cu totul speciala pentru spatial cosmic. Iar in acei ani, inarmarea si cucerirea spatiului cosmic, la concurenta cu sovieticii, erau preocuparea lor principala. Sa nu uitam ca sovieticii mai realizasera un event in 1957, cu Sputnik 1, care a fost primul satelit artificial care o facut inconjorul pamantului. Iata de ce, pentru americani, in plin razboi rece, lupta pentru intaietate era o chestiune de viata si moarte. Mai ales atunci, in anii ’60. Insa totul se facea numai cu creiere ale albilor. E o epoca sumbra, desi omul face cel mai mare pas din istorie, ajunge in cosmos, ajunge pe luna, asa cum ii spune in final Al Harrison (Kevin Costner) lui Katherine, ca poate ei doi vor ajunge intr-o zi pe luna. Iar ea ii spune: “Cred ca deja am si ajuns!” Este ultima repica a filmului, care defineste caracterul acestei femei si prevede cariera ei de exceptie, caci, dupa ce a fost angajata la NASA, in 1969 s-a ocupat de tot dosarul zborului navetei spatiale Apollo 11. O parte din documetele acestui zbor, care a marcat, la 20 iulie 1969, primii pasi facuti de un om, Neil Armstrong, pe luna, le-am vazut recent la Casa de licitatii Sotheby’s, care le-a licitat altauri de alte documente provenite din istoria zborurilor cosmice.

 
Al Harrison este seful serviciului spatial, singurul din tot seviciul de specialitate al NASA care o apreciaza deschis pe Katherine. Si, intr-o zi, cand o vede pe ea venind cu bratul de dosare murata de ploaie, fiindca afara ploua cu galeata cand se dusese la toaleta, afla ca ea nu avea nici acest drept, sa mearga la toaleta albilor. Si, revoltat, distruge cu un topor indicatorul de pe hol care le dadea drepturi numai albilor si spune ca la NASA nu exista segregatie rasiala, negrii au dreptul sa mearga la toaletele albilor. Toata aceasta poveste este jucata colosal de Taraji Henson, desi nu a fost nici macar nominanlizata la premiul Oscar pentru rol principal feminin. Intelepciunea lui Katherine este iesita din comun. Ea invinge prin stiinta si modestie. Nu are decat un moment de revolta, cand ii explica lui Harrison de ce arata in asemenea hal plouata. Harrison e un savant ocupat cu marile probleme intergalactice, nu parea sa dea importanta unei realitati diurne, dar cumplite, pana cand nu este confruntat cu situatia in care traieste Katherine. Ba el este nevoit sa o anunte ca sefii NASA au decis sa renunte la serviciile ei. Ea isi ia lucrurile de pe birou si pleaca. Dar atunci se intampla ceea ce am spus la inceptut, ca astronautul John Gleen cere ca ea, Katherine, sa-i dea avizul de zbor. Si Harrison cere sa fie adusa imediat Katherine si sa faca ea calculele finale. Ceea ce se si intampla si zborul are loc cu success. John Gleen a fost atunci, in 1962, primul astronaut American care a zburat in spatiul cosmic.

Sunt momente foarte dramatice, aproape de necrezut, pe care le aflam pentru prima oara. Filme despre zborurile spatiale s-au mai facut, dar nici unul care sa intre in culisele umane/rasiale ale acestei munci speciale. Katherine dovedise de mica faptul ca este un copil supradotat. Toata cariera ei este de exceptie. A fost un fel de computer uman. Un creier iesit din comun, care stapanea calcule astronomice. Mama a trei copii, vaduva, Katherine, dupa moartea sotului ei, lupta sa se descurce. Accepta cererea in castorie a unui barbat de culoare, care, fascinat de comportarea ei superioara, o cere in casatorie, o casatorie care celebreaza acum 58 de ani de existenta. Este extraordinar de frumoasa prestatia umana a acestei femei, felul cum accepta o situatie atat de dificila si cum o abordeaza cu demnitate. Demnitatea negrilor, mandria lor, este formidabil jucata de actitele de culoare, care dovedesc superioritatea rasei umane. Pana la un punct, genialitatea lui Katherine se manifesta precum aceea a lui Einstein din filmul Genius (2016), pe care il urmaresc aici ca serial TV. Este o paralela care mi se pare demna de luat in seama, fiindca si Einstein si-a impus in tinerete ideile in contextul urii de rasa, marcata in film foarte dur prin rigorile impuse evreilor de ascensiunea nazista. Este la fel de dureros sa constati ca viata acestor genii, recunoscuti acum de toata lumea (de pilda, azi, un labrator de la NASA poarta numele “Katherine Johnson”), au avut atata de suferit, ca ele au avut de infruntat o realitate ostila, o incredibil de nedreapta evolutie a istoriei umane. Si aceasta lupta sau realitate nu s-a terminat. Politica ostilitatilor continua, vine de foarte sus. Dovada ca filmul a fost nominalizat la multe premii Oscar si au fost preferate alte filme pentru marile premii. E aproape incredibil cum un film despre demnitate, care este o mandrie nationala, nu a obtinut nici un premiu Oscar, macar pentru scenariul adaptat dupa o carte. Sigur, ar fi fost un premiu important, fiindca se recunoastea si valoarea cartii lui Margot Lee Shetterly, Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race / Imagini ascunse: Visul american și povestea nespusă a femeilor de culoare matematicieni care au ajutat la câștigarea cursei spațiale.

Cartea este, ca si filmul, o drama despre aeronave şi astronauţi la fel de mult pe cât este despre ambiţie, emoţie şi distribuţia nediscriminatorie a inteligenţei. Iar succesul acestui film la public se datoreaza si distributiei, numai actori unul si unul, de o mare popularitate, majoritatea sunt vazuti saptamanal in seriale TV, precum Taraji Henson sau Jim Parsons. De altfel, Henson este si autoarea unei carti de memorii, a obtinut un Golden Globe pentru rolul din Empire (2015) si un Oscar pentru rol secundar in faimosul The Curious Case of Benjamin Button (2008). Are zeci de nominalizari si victorii la diferite festivaluri de film. Nu mai vorbesc de Kevin Costner si Kristin Dunst, mari personalitati ale ecranului. Iar Janelle Monáe este o cunoscuta cantareata, dansatoare, textiera, dar si model. Are 31 de ani. A jucat si in Moonlight, castigatorul Oscarului la categoria Best Picture din acest an. La fel cum trebuie sa remarcam si muzica lui Pharell Williams, un compozitor celebru, care este si co-producator al filmului, apoi imaginea de epoca a lui Mandy Walker si nu in ultimul rand rafinata regie a lui Theodore Melfi, newyorkez, producator de film (19 titluri), realizator al mai multor scurt-metraje si al unui alt lung metraj, St. Vincent (2014). Fiecare din acesti actori si autori au atras publicul care a facut din Hidden Figures unul dintre cele mai mari succese de casa (peste 230 milioane dolari, in doar cateva luni de difuzare) din istoria filmului american.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York