Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, în colaborare cu polițiști locali din cadrul Serviciului Control trafic rutier și Poliția Transporturi au desfăşurat în această săptămână o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” și în imediata vecinătate.
În urma controalelor, au fost descoperite următoarele nereguli:
lipsa atestatelor profesionale;
lipsa asigurării de bunuri și persoane;
autorizații taxi nevizate;
opriri/staționări neregulamentare.
Au fost încheiate 11 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 4.480 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010 – aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim de taxi şi ale O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare – regimul circulației pe drumurile publice, fiind ridicate 2 autovehicule oprite/staționate neregulamentar.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

