Distribuie articolul

Cancelarul german Angela Merkel a infruntat manifestanti zgomotosi, care au incercat sa-i perturbe discursul de campanie, tipand si fluierand, sambata, la Quedlinburg, in estul tarii, spunandu-le ca strigatele lor furioase nu vor rezolva problemele Germaniei, relateaza Reuters.

 

Scandand sloganuri ca „Merkel, pleaca!” si „Mincinoasa, mincinoasa”, manifestanti si-au exprimat dezacordul puternic fata de politica ei in domeniul migratiei in cele 30 de minute ale discursului. Merkel s-a oprit in trei randuri.

„Sper ca ati putut sa intelegeti unele dintre aceste lucruri, in pofida faptului ca unii dintre voi ati strigat continuu”, le-a spus Merkel catre sfarsitul discursului celor 1.500 de oameni.

„Unii cred ca problemele din Germania pot fi rezolvate tipand – insa eu nu cred acest lucru, iar majoritatea oamenilor de aici nu cred nici ei”, a spus cancelarul, care candideaza pentru al patrulea mandat consecutiv si este principala favorita in alegerile legislative nationale de la 24 septembrie.

„Unele persoane nu pot sa faca altceva decat sa strige si sa tipe, insa noi nu le vom lasa sa ne abata”, a subliniat ea.

In pofida faptului ca Uniunea Crestin Democrata (CDU, conservatori, la putere) a lui Merkel devanseaza cu mult Partidul Social-Democrat (SPD, la putere) in sondaje, unii alegatori conservatori sunt furiosi din cauza ca ea a deschis frontierele Germaniei si a primit peste un milion de refugiati de la sfarsitul lui 2015 incoace.

 

 

Acest sentiment anti-Merkel si valul de refugiati din Siria, Irak si din alte regiuni devastate de conflict au alimentat o ascensiune a Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreapta, populisti), creditat in sondaje cu pana la 10% in intentiile de vot.

 

Pe unele dintre pancartele impotriva lui Merkel purtate in multime se puteau citi mesaje precum „Du-te la musulmani”, „Merkel, dispari” si „Salvati Constitutia de Merkel”, care purtau insemnele AfD. Pe un banner alb si mare se putea citi mesajul „Multumim, Merkel”, scris acuzator cu litere de un rosu ca de sange.

 

Este a doua oara cand Merkel face campanie in fosta Germanie de Est, o regiune in care xenofobia este extrem de pronuntata. Saptamana trecuta, ea a infruntat strigate ca „Tradatoare” la Annaberg-Buchholz.

In acest discurs de sambata, Merkel a subliniat ca refugiatii sunt bineveniti in Germania, dupa ce a spus ca situatia din 2015 nu se va repeta.

 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: