Religie și credință creștină. Cultura și civilizație modernă

În materialul care urmeaza, m-am hotarat sa abordez acest subiect, deoarece, din nefericire, se pare ca noi am ajuns in starea pe care cu amaraciune o profetise Apostolul: „caci va veni o vreme cand oamenii nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci dornici sa-si desfete auzul, isi vor ingramadi invatatori dupa poftele lor, isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme”.

Revenind la tema subiectului, trebuie mentionat inca de la inceput, ca religia si cultura, fara a se confunda, alcatuiesc la un loc spiritualitatea omeneasca. Din nefericire, vremea noastra cunoaste insa un dublu divort: intre religie si cultura, precum si intre spiritualitate si civilizatie. Cultura tinde sa se laicizeze radical, iar spiritualitatea este tot mai mult sacrificata civilizatiei. Idealurile sunt tot mai des inlocuite cu simplele scopuri, materialismul si utilitarismul ajungand sa triumfe in constiinta unei umanitati bolnave……si cu atat mai bolnava cu cat se crede mai sanatoasa, sub imperiul manipularilor ideologice. Omul de azi confunda tot mai mult ceea ce este important cu ceea ce este doar urgent, iar civilizatia moderna despiritualizata il preface pe om intr-un biet sclav al nevoilor imediate. Este dureros de pilda, sa constati cat de mult se vorbeste azi despre politica si economie si cat de putin se vorbeste despre morala si despre cultura. Mai toti sunt convinsi de necesitatea unei reforme economice, dar abia daca se pomeneste sporadic si de o imperioasa reforma morala. Suntem gata sa schimbam lumea, dar nu si pe noi insine. Oare cand vom intelege ca ultima consecinta a unei civilizatii vaduvite de spirit, nu poate fi decat o noua barbarie.

Privitor la raportul dintre religie si cultura, putem afirma ca, desi sunt inrudite prin sfera spiritualitatii, se deosebesc totusi fundamental atat prin originea lor, cat si prin finalitatea lor. Cultura are numai o origine naturala, in vreme ce religia are si o origine supranaturala. Finalitatea culturii este creatia si cunoasterea, in vreme ce finalitatea religiei este salvarea si mantuirea omului si a lumii intregi. Cunoasterea culturala, si anume filosofica, stiintifica, artistica, oricat de sus ar tinti, ramane totusi una omeneasca, mai mult ipotetica decat certa, adesea contradictorie si in mod fatal limitata. Cunoasterea religioasa vine insa „pe deasupra”, ca un dar divin, in raport proportional cu gradul de spiritualitate al fiecarui individ in parte.

Pe scurt, cunoasterea culturala isi are radacinile in lumea de aici, pe cand cunoasterea religioasa are radacini in lumea de dincolo. Prima slujeste omului istoric, pe cand cea de-a doua slujeste omului vesnic. Nu exista pe lume vreun popor sau nici macar o simpla populatie, care sa nu aiba un anumit orizont religios. Aceasta este cea mai simpla dovada a faptului ca religiozitatea reprezinta o dimensiune inerenta a fiintei umane.

Pentru a intelege mai bine cunoasterea religioasa, trebuie explicat ca esenta acesteia este credinta, in cazul nostru credinta crestina. Dar ce este de fapt credinta? Credinta este o forta interioara de ordin afectiv, capabila sa-l intareasca, sa-l lumineze si sa-l transfigureze pe om. De asemenea ea nu este o negare a ratiunii, ci o depasire a ei, din punctul in care aceasta nu mai are acces.

Credinta este constitutionala fiintei noastre spirituale, fiind prezenta in adancul oricarui subconstient omenesc, asteptand a fi trezita si pusa in lucrare. De aceea Mircea Eliade afirma ca:”nu exista om ateu in subconstient”. Insa omul modern, preocupat tot mai mult de cunoasterea lumii exterioare, a uitat din pacate sa se mai adanceasca si in cunoasterea de sine, in care cei vechi au vazut dintotdeauna inceputul adevaratei intelepciuni:”cunoaste-te pe tine insuti”.

Dar cum se poate produce in sufletul omului trezirea religioasa? Raspunsul il avem de la Hristos, care ne invata cu toata simplitatea:”cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide”. De asemenea, credinta se desavarseste prin faptele cele bune savarsite in numele ei. Omul virtuos sporeste in credinta si lumina adevarului il umple ca pe un vas ales.

În incheiere putem afirma cu toata raspunderea, ca religia singura il mai poate salva pe om acolo unde civilizatia si cultura s-au dovedit neputincioase. Hristos ii intinde iarasi mana omului……va apuca omul modern de azi mana aceasta mantuitoare sau va alege sa piara…….pe cont propriu?

Cristian Ardeleanu