Distribuie articolul

Miercuri, 16 august, 2017, de praznicul Sfinților Martiri Brâncoveni, mănăstirea de la Mărișel, județul Cluj, așezământ monahal înființat acum doi ani, și-a sărbătorit hramul. Sute de credincioși au luat parte cu acest prilej la slujba arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în jurul unui numeros sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea Mărișel, situată la aproximativ 2 km de binecunoscuta „Cruce a Iancului” a fost înființată în 2015 și este al șaselea așezământ monahal din protopopiatul Huedin. Piatra de temelie pentru noua mănăstire a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Andrei anul trecut, pe 19 august. Ridicarea mănăstirii a fost încredințată atunci părintelui ieromonah Paisie Plic, de la Mănăstirea Remetea din județul Alba.

Moartea mucenicească a Voievodului Ţării Româneşti Constantin Brancoveanu, împreună cu fiii săi, Constanin, Ștefan, Radu și Matei și a sfetnicului Ianache a avut loc la Constantinopol, titrează Radio Renașterea.

Urcat pe tronul Munteniei în 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac marcând istoria Neamului şi a Bisericii. Osemintele Sfântului Voievod Martir, aduse în ţară la anul 1720, de către doamna Maria, soţia sa, au fost înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului. La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxa Română i-a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 August, pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: