Luxemburg – o Uniune Europeană în miniatură!

Am fost recent într-un weekend prelungit în marele ducat al Luxemburgului pentru a lansa ”biografia teologică” a lui Valeriu Gafencu în mijlocul comunității românești. În Luxemburg se ajunge relativ ușor, cu o cursă low cost de la Cluj-Napoca la Hahn și de acolo cu autocarul faci aproape două ore până la gara centrală din Luxemburg. Drumul de la aeroport spre Luxemburg străbate pitorești sate viticole și orășele cochete. E altitudinea unde mai crește vița de vie, doar pe malul Moselei și doar struguri albi că pe cei roșii soarele slab al nordului nu-i poate coace. Înainte să intri în marele ducat treci prin orașul german Trier unde în centrul te întâmpină o piață plină de imigranți care își caută de lucru sau dorm pe trotuare. La Trier există o frumoasă biserică în stil roman cu rădăcini carolingiene. Trecerea se face în Luxemburg pe un pod iar ceea ce te frapează de la început este faptul că arhitectura sătească sau orășenească este germană, dar inscripțiile și pancartele sunt în limba franceză. În Luxemburg simți că ești în Germania arhitectonic dar spiritual prin limba franceză în Franța lui Moliere. De la început ești izbit de această contradicție: structură și tradiție germanică cu o suprastructură social-politică franceză. De aceea Luxemburg nu este nici Germania și nici Franța. Cred că asta a fost șansa ducelui de a se salva de la integrarea în marea Prusie a lui Bismark. A trecut sub oblăduirea și protecția Franței deși populația luxemburgheză este germanică și vorbește un dialet săsesc. Franceza a fost impusă obligatoriu de marele duce pentru a nu cădea ducatul sub influența prusiană. De-a lungul istoriei Luxemburgul a fost și principat austriac. Culorile steagului sunt cele franceze. Aceast mixt franco-german a făcut ca bucătăria să fie mai diversificată.

Capitala Luxemburg este un oraș cochet construit pe două dealuri stâncoase legate de poduri înalte. Orașul nu e mai mare ca Oradea dar e cochet, curat, cu parcuri numeroase și foarte scump, pentru că Luxemburg este un ducat cu un nivel de trai printre cele mai ridicate din lume. Arhitecții au știut să îmbine modernul cu tradiția. Lângă o clădire braocă s-a construit cu fantezie un sediu de bancă de sticlă și beton. Luxemburgul este orașul băncilor, de altfel funcționarii bancari au cel mai mare salariu. În rest imigranții au în medie circa 1800 de euro pe lună și fac muncile de jos. Chiriile sunt însă scumpe, iar imigranții din orientul mijlociu sunt ușor îndepărtați de o politică perfidă. Nu primesc contracte de opt ore, ci doar de șase ore. În Luxemburg nu poți închiria o locuință fără să ai contract de opt ore așa că imigranții săraci și năpăstuiți din orientul mijlociu trec în Germania, unde Merkel le oferă asistență socială, îndemnizații și locuințe ieftine. Așa se explică prezența numeroasă a refugiaților în orașele germane de la granița cu Luxemburgul. Azi în Luxemburg care are teritoriul județului Cluj populația autohtonă mai deține un procent doar de 21 la sută dintre locuitori. E o premoniție profetică că băștinașii vor deveni pe viitor minoritari în UE? Luxemburghezii sunt angajați în special în poliție, bănci, servicii secrete și armată. Restul populației o formează portughezii, italienii, est-europenii și magrebienii. Ciudat ca portughezii care sunt majoritari si la a doua generatie nu prea stiu franceza.  Limba oficială de stat în Luxemburg e franceza, dar tineretul și în orașele germanice se vorbește în special germana și luxemburgheza.E ciudat să vezi că imigranții care sunt majoritari în țară vorbesc franceza iar tinereul localnic germana. Luxemburg e o Uniune Europeană în miniatură, în care își au sediul multe organisme europene, pentru că ducatul a fost stat fondator al confederației.Poliția este destul de dură, toți polițiștii fiind luxemburghezi solizi și vorbesc germana, dar pare ciudat că pe mașinile lor scrie în franceză Police. Ducele a dus o politică culturală după 1945 de impunere a francezei și de recuperare a istoriei rezistenței anti-germane din timpul războiului. La tot pasul sunt monumente și plăci care glorifică rezistența împotriva ocupației germanice. În rest orașul e liniștit, sâmbăta și duminica e aproape pustiu. Seara restaurantele și terasele sunt pline, locuri unde se vorbește în special engleza. Se bea o bere bună Der Kircher, un fel de berea abației sau mănăstirii. Străduțele medievale sunt romantice iar tineretul dornic să-și cheltuie salariul de câteva mii de euro pe lună. În Luxemburg religia a fost eliminată treptat, politica de stat e de un ateism agresiv, iar bisericiile sunt închise sau închiriate de ruși și români care au amenajat lăcașuri ortodoxe, care recreștinează ducatul. Biserica românească este chiar în centrul orașului și aici s-a constituit o comunitate duhovnicească extraordianră sub patronajul părintelui paroh Duțuc. Românii merg la biserică încercând să nu își uite credința, tradițiile și originile. Luxemburghezii sunt uimiți de puterea de credință a românilor, ei preferând duminica să meargă în pub sau să alerge în parcuri. Ca un specific local luxemburghezii iubesc trandafirii fiind plantați peste tot în parcuri. Chiar în centrul au plantat o tufă mare de trandafiri roșii intitulată Lili Marleen. În rest tineretului luxemburghez îi place să se îmbrace cu tricouri Che Guevara sau inscripționate cu secera și ciocanul și să propovăduiască un comunism soft occidental. Pe malul Moselei la Remisch poți hrăni lebedele cu pâine sau să mănânci la un restaurant italienesc cele mai bune spaghete din lume, pe o terasă cu privire la vaporașele ce trec agale pe râu în jos.

Ionuț Țene