Distribuie articolul

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) salută recentele cercetări făcute de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul numit generic „Crimele comunismului”.

Concret, procurorii militari ai secţiei Parchetelor Militare au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii în contextul înnăbuşirii Revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987.

Reamintim că IICCMER a făcut o sesizare penală pe acest subiect încă din anul 2007, la puţin timp după înfiinţarea sa. Soluţia neînceperii urmării penale a fost dată în baza legislaţiei anterioare intrării în vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod Penal şi a Codului de Procedură Penală, potrivit cărora faptele sesizate de experţii IICCMER nu mai sunt prescriptibile. În fapt, graţie schimbării încadrării şi recunoaşterii caracterului imprescriptibil al crimelor împotriva umanităţii, au putut să aibă loc şi procesele la adresa foştilor comandanţi de puşcării comuniste, Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior.

IICCMER îşi exprimă speranţa, alături de o mare parte a opiniei publice, că anchetei procurorilor în cazul „Braşov 1987” îi va urma cât de repede procesul.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: