Poezii din cel mai recent volum al Oanei Boc, soția edilului clujean Emil Boc, au fost recitate, miercuri, de actorul Florin Piersic, la lansarea care a avut loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca.
Cunoscutul actor a declarat, în cadrul evenimentului organizat pentru lansarea celui de-al doilea volum de poezii al Oanei Boc, ‘Scrisoarea Evei’, că are în comun cu autoarea pasiunea pentru tema iubirii, titrează Agerpres.
„Sunt încântat de acest al doilea volum. Avem ceva în comun cu Oana Boc, un fel de sentimentalism. Ea e dăruită iubirii. Iubirea este un lucru extraordinar, tot ce se face din iubire este grozav. Cartea a fost ca o binecuvântare, mai există oameni care vorbesc despre iubire, despre generozitate’, a spus actorul care a recitat apoi trei poezii — ‘Scrisoarea Evei’, ‘Poveste’ și ‘Stare’.
La eveniment a fost prezentă și președinta Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraș, care este cea care semnează postfața volumului.
„Oana Boc predă lingvistică. Pentru ea limba română este un covor țesut extramatematic. Scrie poezii cu dezinvoltura și încrâncenarea unuia care știe cuvântul. Scrie poezie pentru că simte, are curajul să iasă în lume cu poezie de dragoste, spune exact ceea ce este înăuntrul ei”, a spus Irina Petraș.
Alături de Oana Boc s-au aflat, la lansare, Emil Boc și cele două fiice ale cuplului, Cezara și Patricia, dar și alți artiști și reprezentanți ai administrației locale. Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.
Primul volum de poezii al Oanei Boc, intitulat „Scara”, a fost lansat în 2013.
NapocaNews, Foto: Mediafax
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

