Dovezi convingatoare, care nu pot fi puse la indoiala, confirma existenta OZN-urilor, spune fostul sef al unui program secret din cadrul Pentagonului.
Luis Elizondo sustine ca probe solide arata ca Pamantul a fost vizitat de obiecte zburatoare neidentificate, care folosesc tehnologii ce nu apartin niciunei natiuni de pe aceasta planeta.
Esti pasionat de cumparaturile online? Atunci e momentul sa descoperi si tu adevaratul credit online de la Libra Internet Bank, prin care poti obtine rapid pana la 20.000 de lei, cu o dobanda avantajoasa (DAE 10,94%). Este primul credit pentru care nu trebuie sa treci deloc pe la banca! Iar banii iti intra in cont in doar cateva minute. Asta da breaking news! Afla mai multe.
Drept urmare, trebuie sa fie vorba de nave extraterestre, potrivit The Telegraph.
Pana acum doua luni, de la biroul sau aflat la etajul al cincilea din Pentagon, Elizondo a condus Programul de Identificare Avansata a Amenintarilor Aviatice (AATIP), finantat cu 22 milioane de dolari de Congresul American.
Existenta acestui departament demn de serialul „Dosarele X” a fost dezvaluita in aceasta saptamana si a fost confirmata de autoritatile americane.
„In opinia mea, daca am fi acum in fata unui judecator, am putea spune ca dovezile sunt convingatoare si nu pot fi puse la indoiala”, a spus Elizondo in interviul acordat sursei
citate.
„Nu imi place sa le numesc OZN-uri, dar despre asta e vorba”, a punctat acesta, care a
adaugat ca „aici nu e vorba de noi (americani – n.red.) sau oricare alta natiune, asa ca
trebuie sa ne intrebam cine sunt acesti vizitatori”.
De curand au aparut informatii in presa potrivit carora, din 2008 pana in 2011, guvernul
american a cheltuit 22 milioane de dolari pe AATIP, programul condus de Elizondo, care se ocupa cu urmarirea obiectelor zburatoare neidentificate.
Departamentul american al Apararii a recunoscut existenta acestui program, dar a sustinut ca a fost inchis in 2012. Totusi, Elizondo a declarat ca a lucrat acolo pana in octombrie 2017,
NN
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

