Distribuie articolul
O activistă topless din grupul feminist FEMEN a încercat să smulgă statuia pruncului Iisus dintr-un leagăn ce face parte dintr-o reconstituire a scenei Naşterii Domnului, amenajată în Piaţa Sfântul Petru din Roma, luni, însă a fost oprită de poliţiştii italieni, informează Agerpres.

Un fotograf al agenţiei de presă Reuters a declarat că femeia a sărit peste gardurile de protecţie şi s-a îndreptat în viteză spre scena Naşterii Domnului, realizată la o scală supradimensionată, în timp ce striga „Dumnezeu este femeie!”. Ea avea vopsit pe spate acelaşi slogan.

Un jandarm de la Vatican a oprit-o în timp ce încerca să smulgă din leagăn statuia pruncului Iisus şi a arestat-o. Incidentul s-a petrecut cu aproximativ două ore înainte ca papa Francisc să rostească tradiţionalul mesaj de Crăciun, în faţa unui număr de aproximativ 50.000 de oameni reuniţi în piaţă.

Potrivit site-ului FEMEN, femeia în cauză este Alisa Vinogradova, iar reprezentaţii acestui grup feminist au spus că ea este o „sextremistă”. Obiectivul declarat al acestei asociaţii, care a fost înfiinţată în Ucraina, este „victoria completă asupra patriarhatului”.

O altă activistă FEMEN a întreprins o acţiune similară de Crăciun în 2014 şi a reuşit să scoată din leagăn statuia pruncului Iisus înainte de a fi arestată.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: