În fața Parlamentului României,în cuvântul rostit, Patriarhul României a vorbit despre virtuțile Regelui Mihai I al României care l-au călăuzit întreaga viață.
„Regele Mihai I a fost un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române și nu și-a ascuns niciodată credința”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
„Omagiem azi personalitatea luminoasă a regelui Mihai I al României pentru marile virtuți care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieți: credința în Dumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, demnitatea în comportament și puterea de a ierta pe cei ostili. Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, mareșal al României, veteran al celui de-al doilea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august, Regele Mihai a fost în același timp un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe. Un om cu o credință puternică, pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al monarhiei române „Nihil sine Deo”, a spus Patriarhul României, amintind că Regele Mihai a fost botezat de Patriarhul Miron Cristea, în biserica fostei mănăstiri Cotroceni.
„În prima parte a copilăriei, tânărul principe s-a bucurat de educația duhovnicească a mamei sale, Regina Elena, o femeie cuvioasă și evlavioasă. Avea să mărturisească că de la mama sa, Elena, a deprins obiceiul de a se ruga des, de citi Scriptura, de a frecventa Biserica, de a se spovedi și împărtăși”, a mai spus Patriarhul României, menționând faptul că Principele Mihai venea frecvent la Catedrala Patriarhală sau la diverse biserici din București.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

