Cine mușcă din Fructul oprit?

În golul de producție al televiziunilor din România, unde vorbăreala a devenit producția curentă, iată că Antenea 1 ne oferă un serial cu un nume foarte frumos, atractiv, biblic, Fructul oprit, considerat de producător (Ruxandra Ion) „prima dramă psihologică” de televiziune de la noi. Scenariul e semnat de Radu Grigore și Simona Macovei, regia Ruxandra Ion, aflată la debut, fiindcă nu este regizoare, este cunoscută ca producătoare TV, în special emisiuni pentru copii. Dar se pare că serialul a avut doi regizori din umbră, care și-au făcut bine treaba.

Fructul oprit este, de fapt, o coproducție cu o casă de filme din Turcia (nu știm care, realizatorii nu ne precizează), fiindcă el este ecranizarea unui roman omonim turcesc, deși noi avem o literatură interbelică formidabilă, mai ales feminină, neexploatată de cineaști, care putea prilejui o experiență mult mai interesantă. Și să ne gândim numai la cărțile unor scriitoare celebre ca Elena Văcărescu, Regina Maria, Martha Bibescu, Henriette Yvonne Stahl sau Hortensia Papadat-Bengescu, al cărei roman foarte cunoscut, Concert de muzică de Bach, am dorit să-l ecranizez când lucram la TVR, dar totcmai atunci stereguliștii îl dădeau afară pe directorul redacției unde lucram, Iosif Sava, care îmi aprobase proiectul.

Dar e bine și așa, după un roman turcesc, fiindcă turcii ne bat din toate puctele de vedere la acest capitol al telenovelelor, au seriale excepționale în genul dramă psihologică. Au și actori excepționali. Deocamdată, în episodul (foarte lung, de două ore!!!) transmis de ziua lui Eminescu, am văzut numai actori români.

Mă bucur că e un serial fără crime, violuri și înjurături, fiindcă pe canalele TV programarea filmelor de acest gen este predominantă. Suntem invadați de violență și cazuri patologice. Acum vedem un film cuminte, exact contra curentului, sperăm să fie și moral, să aibă forța pe care o dă iubirea curată, personajul principal al filmului, cum declară scenarista Simona Macovei, care îl consideră „un puzzle al iubirii”. Ea spune că „personajul principal este iubirea. Iubirea interzisă, iubirea inocentă, iubirea pentru părinți, iubirea cu păcat, iubirea care te face cel mai fericit om de pe pământ. Povestea serialului Fructul oprit este veche de când lumea, dar și actuală și, mai ales, trăită de aproape toți oamenii de pe pământ: poți iubi doi bărbați în același timp? Poți iubi două femei în același timp? Poți să îți împarți iubirea între pasiune și admirație? Între respect și nebunie?”.

Deocamdată nu am văzut cum se poate iubi multiplu, ci există doar iubiri din interes. În prim plan stă personajul jucat de Carmen Tănase, pe nume Roxana Baciu-Popovici, care face parte din familia personajelor lui George Călinescu, din Enigma Otiliei în special, după care Iulian Mihu a făcut o capodoperă. Roxana reprezintă o lume avară, dovadă că, după moartea soțului ei, își vinde una din fiice pe bani. Apoi aspiră să fie cerută în căsătorie de personajul Tudor Caragea (Adrian Titieni), dar acesta o cere în căsătorie pe Sara, a doua fiică a ei.

Evident, prin nume, scenariștii au românizat povestea din romanul turcesc. Numele Caragea face parte din vechile familii boierești. Deși se dorește a fi de actualitate, felul cum este jucat și montat (lent) plasează serialul în zona filmului de epocă, iar multe fire duc spre Orient Expres, ecranizarea lui Sergiu Nicolaescu după romanul Prințul de Tudor Teodorescu-Braniște, care rămâne cea mai bună ecranizare românească în genul erotic al filmului de epocă. Și Fructul oprit este un roman de epocă, scris la anul 1900, despre un fel de Belle Epoque turcesc.

În afară de câțiva actori consacrați, Carmen Tănase, Adrian Titieni, Marian Râlea şi Adriana Trandafir, apar foarte mulți actori tineri. Tineri și frumoși. Păcat că nu există în materialele publicitare ale serialului nici o prezentare a lor, nici pe Cinemagia, măcar o distribuție, informația elementară.

Trebuie să faci mari eforturi, să pierzi o grămadă de timp, ca să găsești numele lor, precum Alina Chivulescu (lansată de Nicolaescu în filmul pomenit mai sus), Cristina Ciobănașu, Michaela Prosan, Petru Păun, Tudor Roșu, Vlad Gherman, Doinița Oancea, Cosmina Dobrotă, despre care nu știu nimic, tocmai de aceea îi pomenesc, să se știe. Așa cum aflu și de un regizor secund, Sorin Paul Damian. Probabil că e trecut printre tehnicieni! La fel, nicăieri nu este dat numele scriitorului turc, care a scris acest roman Fructul oprit. Valoarea lor este mai importantă decât alte informații stereotipice. Actorii tineri sunt un mare câștig, fiindcă vedem că România nu are numai arătări și schizoizi care apar în celelalte seriale de mahala gen „Las Fierbinți” sau „În puii mei”!

Și atitudinea serialului este total pozitivă, tema iubirii este respectată, nu se face bășcălie, fiindcă morala este implicită în tradiția românească, din care face parte și personajul Tudor Caragea, venit parcă din Scrinul negru al lui Călinescu. Există și o doză moromețiană, prin cuplul Adriana Trandafir-Marian Râlea, dar și una venită din Gaițele lui Kirițescu, via Chirițoaiele lui Alecsandri. E o lume de salon interbelic, dar e bine că se urmărește o anumită ținută morală și estetică. De fapt, eroul principal, Tudor Caragea, este pictor, om de artă, are o casă plină de tablouri și toți din jur au un respect deosebit pentru el.

Ceea ce pot să reproșez acestui serial este jocul stângaci al unor actori, în special al copiilor, marea drama a filmului românesc. Copiii sunt cei mai buni actori din lume, dar noi nu reușim să-i facem să joace firesc. În filmul românesc copiii joacă fals. Și model este Pistruiatul. Nici filmele Elisabetei Bostan nu salvează copii. Aici, la fel, deși există o scenă foarte frumoasă a fetei lui Caragea, Ana (Cristina Ciobănașu), care e surprinsă la oglindă cum aspiră să fie femeie și se machează, e primul ei machiaj de taină. E posibil ca fructul oprit să fie iubirea, la care unii nu au acces, iar alții se bat să muște copios din ea.

Dar marea problemă a acestei realizări este că nu poate fi încadrată în sintagma film de televiziune, ci în aceea de teatru de televiziune. Fructul oprit ține de acest gen, fiindcă este teatru filmat. Peste 90 la sută din „acțiune” se petrece la masă. Totul e static. Sunt scene non-stop în care actori stau la masă și vorbesc. Dacă în filmul românesc, mai ales în producția socialistă, petrecerea e un lucru rar, aici de la cap la coadă se bea și se mănâncă. Serialul pare o lungă ospătare, vorba bunicii, „scol’te masă, pun’te masă”. Cei doi bunici numai gătesc și mănâncă. Și îi invită și pe ceilalți să facă la fel. Sunt trei spații de filmare și în toate actorii stau la masă, mănâncă, beau și discută. Iar toată „acțiunea” verbală este punctată de scene de furie, în care cineva se ridică și pleacă de la masă! Dar turuiala e neîntreruptă. Tot jocul actorilor e din priviri. Se privesc și se iubesc. Câștigă cei care au ochii mai frumoși. Și aceștia îi au fetele tinere. Dar și băieții, foarte frumoși, cum am spus.

Nu există o acțiune propriu-zisă. Locațiile de filmare se reduc la interiorul unei case mari de pe malul lacului Snagov. Mai apare, la început, un cimitir, apoi mai există momentul nunții, care mai câștigă o locație. S-a mai filmat și pe malul Bosforului, cum ne anunță realizatorii. În rest, deocamdată, decorul principal este bucătăria! Desigur, se poate face teatru sau film din orice. Dar în acest caz, valoarera stă în text și actor. Regret că la bază nu se află un roman de epocă românesc. În Fructul oprit compromisurile sunt inevitabile, precum sentimentalismul excesiv și alte turcisme, miezul ideatic este subțire, multe lucruri sunt trase de păr. Un serial cuminte, cum am spus, care se anunță să fie bun, fiindcă are etică. Dar să vedem ce-o fi mai departe, cine mai mușcă din fructul oprit.

Grid Modorcea, Dr. în arte