Un medicament folosit în Alzheimer ne-ar putea scăpa de carii! Este o nouă veste bună care vine din domeniul cercetării medicale, după aceea că celulele stem extrase din molari fac posibilă refacerea masei osoase din cavitatea bucală (necesară în caz de implant) și în viitor vor ajuta chiar la regenerarea dinților.
Tideglusib, un medicament care a fost creat pentru bolnavii de Alzheimer le-a oferit o surpriză de proporții cercetătorilor. Pe lângă efectele benefice pe care le are în tratarea afecțiunii degenerative, acesta are capacitatea incredibilă de a regenera dinții! Pare de domeniul SF, dar rezultatele obținute în laborator de oamenii de știință nu lasă loc de dubiu.
Tideglusib stimulează celulele stem din pulpa dentară să producă dentină, adică să refacă stratul mineral aflat imediat sub smalț și care este distrus de carii. Dentina se reface în mod natural și fără ajutor, însă într-o foarte, foarte mică măsură și mult mai lent decât avansează cariile.
Ca să testeze această teorie, imediat ce au realizat potențialul medicamentului, cercetătorii au introdus în cavitățile formate de carii în dinți bureți minusculi din colagen, biodegradabili, îmbibați cu Tideglusib. Într-o lună și jumătate, dinții au fost complet reparați, fără urmă de carie, titrează Libertatea.
Experimentele dentare au fost făcute pe șoareci, însă cum Tideglusib a trecut deja prin teste pe subiecți umani, în cercetarea făcută pentru maladia Alzheimer, și s-au stabilit atât efectele benefice, cât și eventualele efecte secundare, e foarte posibil ca anumiți pași să fie săriți și medicamentul să intre mai repede în uz în domeniul stomatologic. În mod normal, pentru un medicament care n-a fost testat, așteptarea ar fi de câțiva ani.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

