Primarul Clujului, Emil Boc, propune comasarea județelor în regiuni și reducerea cu o treime a primăriilor, informează NotaBN.ro. Edilul clujean afirmă că legislația actuală privind organizarea administrativ-teritorială trebuie schimbată, fiindcă este comunistă.
„Fiecare dintre localitățile din zona Clujului are strategia sa: Florești, Apahida, Câmpia Turzii, Turda, Dej, însă acestea nu se leagă între ele. Eu nu pot să impun strategia comunelor din jurul municipiului, pentru că nu am pârghiile legale disponibile, însă cei 40.000 de oameni din Florești influențează direct calitatea vieții din Cluj-Napoca. Reforma administrativă în România trebuie făcută cât mai repede, nu te poți baza pe o lege din 1968, suntem singurii din Europa care se mai bazează pe legislația comunistă din domeniu.
Este necesară crearea acelor regiuni de cel puțin 800.000 de locuitori, în accepția europeană – acum numai zona Sucevei se află în această situație – pentru că atunci și Clujul va putea să ia bani direct de la Bruxelles. Reforma la nivel micro nu se poate face cu 3.000 de primării, numărul lor trebuie redus cu cel puțin 1.000, unele dintre ele nici nu au bani de lumină și stau la mila guvernului, deci nici nu se poate vorbi despre dezvoltare. Legal, regiunile în România nu au personalitate juridică”, a spus Emil Boc, conform sursei citate.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

