Psihologul Valentina Sava a declarat, marţi, că testele sunt foarte utile în condiţiile în care vin foarte mulţi oameni dezorientaţi, care nu ştiu ce vor şi pentru care ar fi util să afle care sunt punctele lor forte.
”Punctul din cadrul Târgului de Cariere Global este locul unde vizitatorii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot să îşi testeze, în premieră, abilităţile intelectuale, trăsăturile de personalitate, interesele profesionale şi dar valorile pe care le au. Am vrut să vin în sprijinul candidaţilor cu astfel de teste computerizate şi care sunt validate ştiinţific. Folosesc mai multe teste care arată, printre altele, ce profil profesional ar avea, să ştie cam ce domeniu de activitate le-ar plăcea, pentru că vin foarte mulţi oameni dezorientaţi, care nu ştiu ce vor. Am alte teste care arată nivelul abilităţilor cognitive – atenţie, memorie, raţionament, capacitate decizională. Este util să ştie unde se situează, care sunt punctele lor forte pentru că, în acest fel, se adaptează mai bine mediului profesional şi personal, iar testele îi ajută în găsirea viitoarei cariere”, a spus Sava.
Potrivit acesteia, majoritatea vizitatorilor testaţi au fost tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, testele având o durată de maxim 25 de minute.
Ana Maria, studentă din Cluj-Napoca, îşi caută primul loc de muncă, iar testul o va ajuta să îl găsească.”Am făcut testul pentru că am fost curioasă să aflu mai multe despre mine. Mă ajută acest test”, a spus studenta, titrează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Târgului de Cariere Global, Ioana Oros, a declarat că la eveniment sunt înscrişi peste 80 de agenţi economici care oferă peste 3.500 de locuri de muncă în domenii precum auto şi automotive, inginerie, tehnică, call center, servicii, turism, retail, financiar-bancar, audit, consultanţă, HR, energie, telecomunicaţii, farmaceutic sau Transport.
Târgul de Cariere Global se desfăşoară, marţi şi miercuri, în Sala Polivalentă Cluj-Napoca şi va fi urmat timp de două zile de Târgul de Cariere în IT.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

