Reţeaua de telemedicină în epilepsie în România – Telepilepsy – organizează în perioada 26 mai – 16 iunie cel mai mare cros pentru epilepsie în 10 orașe din România, cu scopul de a strânge fondurile necesare înfiinţării de noi centre de epilepsie și monitorizare, în 16 iunie urmând să se alerge și la Cluj-Napoca.
”Telepilepsy – reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră. Evenimentul se numește <<Epilepsy Challenge>> şi se va desfăşura în 10 oraşe din România. Prima acţiune va avea loc în Timişoara, în data de 26 mai 2018, urmând ca în luna următoare să se desfăşoare şi în Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Sibiu, Târgu Mureș – 2 iunie, Bucureşti – 9 iunie și Cluj-Napoca și Craiova – 16 iunie. Scopul acestei acţiuni este să strângă fondurile necesare înfiinţării de noi Centre de Epilepsie și Monitorizare EEG în diferite zone geografice din România, conectate atât între ele, cât și cu centre universitare din țară și din străinătate. La acest eveniment sunt invitaţi să participe atât profesioniştii din domeniul sănătăţii – medici, farmacişti, asistenţi medicali – cât şi publicul larg ce manifestă solidaritate faţă de semenii noştri care se confruntă cu această afecţiune. Intenția este de a mobiliza 10.000 de profesioniști în domeniul sănătății și 20.000 de susținători ai cauzei”, au anunțat organizatorii crosului.
Dr. Bogdan Florea, coordonatorul Telepilepsy, susține că telemedicina în epilepsie oferă şansa oricărui pacient la un diagnostic timpuriu şi corect al formei de epilepsie de care suferă, la monitorizarea evoluţiei în timp, acasă sau cât mai aproape de casa acestuia, astfel încât nu va mai fi nevoit să facă drumuri lungi şi costisitoare spre centrele universitare.
“Proiectul Telemedicina în Epilepsie a fost iniţiat în 2016 de către un grup de medici susţinut de Asociaţia Cluburilor Lions România si sponsori. Există încă diferenţe majore între modurile în care se abordează problema epilepsiei în arii geografice din ţară, atât din cauza echipamentelor medicale, cât şi a gradului de pregătire a personalului medical. Practic, un pacient dintr-un oraş îndepărtat, dintr-o zonă slab deservită medical, are şansa de a fi consultat de un specialist din ţară sau din străinătate cu mare experienţă”, explicat Florea.
La ora actuală proiectul „Telepilepsy” este funcţional în 6 cabinete existente deja în Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Sibiu, Bacău şi Suceava.
Epilepsia este afecţiunea sistemului nervos central care permite apariţia unor crize tranzitorii ce tulbură activitatea cerebrală, însă, între crize, pacienţii sunt şi se comportă de cele mai multe ori normal. Oficial sunt înregistrate în România 130.000 persoane cu epilepsie, dar numărul real se apropie de 400.000.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

