Distribuie articolul

În mesajul adresat marți în deschiderea Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat speranța că acest eveniment va constitui un prilej de intensificare a misiunii Bisericii Ortodoxe Române privind conservarea și punerea în valoare a patrimoniului său cultural.

Patriarhul României a amintit că „peste 60 % din monumentele istorice din România, categoriile A și B, sunt monumente bisericești: catedrale, biserici de mănăstire, biserici parohiale, biserici de lemn ale comunităților rurale, capele de cimitir, paraclise și biserici, bolnițe, aparținând unor vechi ansambluri monastice”.

Bisericile din Moldova cu pictură exterioară și unele biserici de lemn din Maramureș sunt trecute în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Patrimoniul Național Bisericesc este un tezaur nestemat moștenit de la înaintași, dar care trebuie conservat, îmbogățit și evidențiat permanent”, a subliniat Preafericirea Sa.

La evenimentul care a avut loc în 29 mai 2018 la Palatul Patriarhiei au participat ierarhi, pictori, restauratori și ucenici în pictura bisericească.

Tema Conferinței organizate de Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a fost „Patrimoniu Național Bisericesc: Mărturie vie a unității de credință și de neam”.

NapocaNews, Foto: Basilica

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: