Distribuie articolul

 

Fanny Ardant a venit la întâlnirea cu presa la ora stabilită, jurnaliștii au fost preveniți de dinainte că este punctuală. Probabil ora matinală a determinat-o să renunțe la culoarea neagră pe care o alege mereu în vestimentație, era îmbrăcată cu o bluză bleumarin decoltată, o fustă înflorată care îi punea îi valoare silueta, iar degetele îi erau acoperite de inele. O adevărată doamnă care nu-și trădează vârsta, de o frumusețe naturală ce emană eleganță și distincți

Nu poate alege cel mai important film din carieră, nu este încă vremea pentru asta, va spune care a fost rolul ei preferat abia când va fi pe patul de moarte. Subliniază însă că a jucat doar în roluri care i-au plăcut. Și-a urmat mereu instinctul în cinema, ascultând pe toată lumea și de fapt neascultând cu adevărat sfaturile nimănui.

Una dintre primele întrebări adresate de ziariștii prezenți la conferința de presă s-a referit la mișcarea #metoo. Actrița spune că nu îi plac partidele, mișcările, chemările la luptă. Nu îi place ceea ce este la modă și nu va face parte niciodată dintr-o mișcare, conform Radio Cluj.

Viața, spune Fanny Ardant, este contradictorie și trebuie să rămânem contradictorii.

Fanny Ardant e îndrăgostită de cărți, de literatură, de poezia rușilor pentru care a scrie însemna un act de curaj. Combate ideea potrivit căreia cei care iubesc cărțile nu iubesc viața. Crede că, dimpotrivă, esența vieții se află în cărți și atunci când citești te simți mai puțin singur. De altfel, își dezvăluie latura melodramatică și nevoia de povești. Cu aceeași sinceritate, Fanny Ardant vorbește despre natura ei obsesională: atunci când merge la restaurant, comandă mereu spaghetti cu roșii. Dar se teme că într-o bună zi nu îi vor mai plăcea spaghetele cu roșii. La fel se întâmplă și cu filmele. Când se apucă de un rol, în cinema sau în teatru, simte două sentimente contradictorii: plăcere și furie deopotrivă, ambele stări îi dau energie.

Orice film este pentru Fanny Ardant ca o sticlă aruncată în mare: dacă spectatorul descifrează sau nu mesajul din sticlă este o chestiune de șansă.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: