Duminica Sânzâienelor, 24 iunie, a fost o zi binecuvântată pentru localitatea Bobota, deoarece toate căile și gândurile au fost îndreptate către mănăstirea din localitate. Mulțime de pelerini și credincioși din regiuni sălăjene, au fost alături de obștea mănăstirii, participând la sărbătoarea hramului ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Un moment emoționant a fost prezența copiilor care fac parte din Asociația ”Inimioare fericite”, care se află în grija mănăstirii. Copiii organizați și îmbrăcați în straie populare au străbătut pe jos, cântând pricesne, drumul spre mănăstire, din satele Derșida și Bobota, spre a fi exemple de vrednici pelerini.
Programul liturgic a fost condus de protosinghel Mina Pletosu, starețul mănăstirii Bobota și exarhul mănăstirilor din județul Sălaj, alături de un sobor de preoți. Cei prezenți la eveniment s-au rugat împreună și au ascultat cuvântul de învățătură al părintelui profesor Ioan Bizău.
Aflându-ne în Anul omagial al unității de credință și de ¬neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în cadrul Sfintei Liturghii, s-au înălțat rugăciuni pentru țară, neam și eroi.
Valorile naționale și trăirea spirituală au fost ilustrate și prin portul popular autentic purtat de pelerini și prin pricesnele cântate la strană. Toate acestea au fost expresia comuniunii și mărturisirii de credință, specifică poporului român, păstrate de a lungul istoriei. Această zi de hram a mănăstirii Bobota, va rămâne pentru multă vreme vie în sufletele celor prezenți, fiind o zi cu o puternică încărcătură duhovnicească.
La sfârşitul evenimentului, părintele stareț Mina Pletosu a mulţumit preoților slujitori și sutelor de credincioşi care au participat și s-au implicat în organizarea sărbătorii hramului, subliniind faptul că hramul unei biserici reprezintă, atât sărbătorirea patronului lăcașului de cult, cât și moment de bucurie pentru creștini și a îndemnat la credinţă şi dragoste duhovnicească.
De asemenea, părintele stareț a prezentat faptul că sărbătoarea mănăstirii Bobota continuă, printr-o altă sărbătoare locală. Astfel, data de 29 iunie este zi de praznic și cinstire al hramului Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pentru schitul Stârciu din comuna Horoatu Crasnei, schit care aparține de mănăstirea Bobota.
NapocaNews


Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

