Distribuie articolul

Ministrul Meleșcanu a evitat să dezvăluie numele viitorului ambasador, dar a precizat că acesta va fi o persoană ”care vorbeşte limba română”.

„Aşteptăm să vedem dacă i se oferă agrementul şi după aceea vă pot spune şi numele. În orice caz e o persoană care cunoaşte limba română”, a declarat Meleşcanu, întrebat cine îi va lua lui Hans Klemm ca ambasador al SUA la Bucureşti.

Totodată, Meleşcanu a evitat să evalueze activitatea lui Hans Klemm.

„Nu pot eu să fac evaluări la adresa ambasadorului Klemm pentru că nu cunosc decât o parte mică a activităţii sale, respectiv discuţiile instituţionale pe care le-am avut la Ministerul Afacerilor Externe şi, din acest punct de vedere, vă asigur că au fost întotdeauna cordiale, chiar dacă nu am fost de acord cu toate problemele. În rest, evaluarea nu-mi aparţine mie, aparţine Departamentului de Stat”, a adăugat ministrul de Externe.

Chestionat dacă Hans Klemm a avut intervenţii referitoare la decizii politice, Meleşcanu a răspuns: „Dânsul nu a avut intervenţii în ceea ce priveşte deciziile politice. A exprimat puncte de vedere. România este o ţară democratică unde toată lumea se poate exprima”.

 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: